Medicul militar a precizat că nu toți cei imunizați la COVID vor primi, în primă fază, a treia doză.
„Subliniez importanța vaccinării celor de peste 60-65 de ani, vulnerabili, și a celor aflați în evidență cu afecțiuni cronice. Există discuții legate de administrarea rapelului sau, cum este cunoscut, cea de-a treia doză, deși în mod corect vorbim de rapel și nu de doza trei”, a declarat Valeriu Gheorghiță în conferința de presă de la sediul Guvernului.
Medicul infecționist militar a precizat că administrarea celei de-a treia doze de vaccin se va face „la persoanele cu risc crescut de expunere, vorbim de personalul medical, și la persoanele cu boli cronice, peste 65 de ani”.
„Este foarte probabil ca din septembrie să avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a spus Gheorghiță.
Medicul infecționist militar a mai precizat că „probabil două treimi” dintre cei vaccinați până acum „sunt persoane eligibile”.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!