Această creștere a numărului de oameni vaccinați va fi posibilă „având în vedere că, de la acel moment, vom putea deschide cele 750 de centre care sunt prevăzute din etapa a doua, centre care prevăd circa 166 de cabinete de vaccinare”, a subliniat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul Campaniei de Vaccinare Anti-COVID a estimtat că, astfel, la 1 septembrie, România ar ajunge la 10.000.000 de persoane vaccinate, „chiar cu două doze”.

Gheorghiță a anunțat, vineri, că în luna februarie România aşteaptă 800.000 de doze de la compania AstraZeneca și alte 180.000 de doze de la compania americană Moderna. În următoarele două săptămâni, alte 163.000 de doze vor intra în ţară, livrate de la producătorul Pfizer.

„Sunt cel puţin 900.00 de persoane noi programate în momentul de faţă şi mai este o listă de aşteptare de aproape un milion de persoane. Am avea nevoie de mult mai multe doze, dar cred că trebuie să avem răbdare cu toţii, pentru că pe măsură ce vor veni mai multe doze, misiunea noastră este să le folosim cât mai eficient, cât mai rapid şi într-un mediu cât mai sigur”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă. 

Medicul a menţionat că rata de vaccinare în rândul persoanelor din prima etapă este estimată că a depăşit 90%, procent care este peste aşteptări şi care reprezintă un mesaj de încredere adresat de profesioniştii din sistemul medical populaţiei generale.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Tot sâmbătă, Vlad Voiculescu, ministrul sănătății, a anunțat, într-o conferință de presă, schimbarea strategiei de vaccinare, în sensul că „tot ce înseamnă programare nouă în februarie va merge către vârstnici, cei cu boli cronice și cei cu grad de handicap”.

Anunțul privind schimbarea strategiei de vaccinare vine în contextul în care autoritățile au amânat programările pentru câteva zeci de mii de persoane, din cauza lipsei vaccinurilor.

Comitetul Național de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID (CNCAV) a anunțat vineri amânarea vaccinării tuturor persoanelor sub 65 de ani programate în perioada 30 ianuarie – 11 februarie, pentru după 16 februarie.

Potrivit informațiilor transmise sâmbătă de Comitetului Național de Coordonare a Vaccinării, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost vaccinate 571.091 de persoane: 469.786 cu o doză şi 101.305 persoane vaccinate cu două doze.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI