„La 31 octombrie, ultimul lot disponibil de vaccin de la compania AstraZeneca a ieșit din perioada de valabilitate, motiv pentru care a fost retras din centrele de vaccinare. Persoanele care erau programate au fost anunțate să nu se mai prezinte la programare și vor fi rechemate în momentul în care urmează să primim un nou lot de vaccin”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare din România.
Medicul a menționat că este vorba despre câteva zeci de persoane care erau programate pentru AstraZeneca.
„S-au făcut deja solicitări în acest sens și așteptăm livrările cât mai repede, astfel încât persoanele care au primit prima doză de AstraZeneca să poată să-și finalizeze schema de vaccinare. Rapelul e recomandat la 8 săptămâni, însă există un interval acceptat de până la 12 săptămâni fără să fie compromisă eficiența și eficacitatea”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
O decizie privind sistarea programului de vaccinare cu AstraZeneca urmează să se ia cel mai probabil la începutul anului viitor.
„Ne gândim în mod serios să propunem de la începutul anului viitor sistarea vaccinării cu AstraZeneca, pentru că numărul celor care se vaccinează este foarte redus și riscul ca dozele să iasă din termenul de valabilitate e mare, pentru că nu poți să comanzi câteva zeci sau mii de doze”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.
Vaccinul AstraZeneca se administrează în România din data de 15 februarie 2021 și, de atunci, au fost folosite 852.031 de doze, potrivit ultimului bilanț oficial. Vaccinul s-a lovit de o reticiență ridicată în rândul românilor după controversele privind riscul de apariție a trombozelor după vaccinare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro