„Evident că dacă menţinem acest ritm de vaccinare, de circa 25.000 de persoane noi pe zi, numărul total de persoane pe care îl putem atinge la finalul acestui an ar fi de aproximativ 8,5 milioane – deci mult mai puţin faţă de cât preconizam iniţial -, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din populaţia eligibilă peste 12 ani”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, avem o scădere cu peste 50% a numărului total de persoane vaccinate cu doza unu în săptămâna precedentă, faţă de săptămâna de dinainte, când erau peste 575.000 de persoane noi vaccinate.
Luni, 8 noiembrie, aproape 70.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID, iar de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 7.321.195 de persoane, iar 6.568.540 au primit schema completă.
Valeriu Gheorghiţă a adăugat că, potrivit ritmului de vaccinare de la finalul lunii octombrie, se estima că ar putea fi depăşită o rată de 70% vaccinare la nivelul populaţiei eligibile.
„O rată de vaccinare de 50% din populaţia eligibilă este total insuficientă pentru a preveni un impact semnificativ al următoarelor valuri pandemice, chiar şi pentru valul patru, care încă nu este finalizat, care este în plină evoluţie, această rată de vaccinare nu este suficient de ridicată încât să limiteze substanţial consecinţele negative ale pandemiei. Şi aici mă refer la forme grave, spitalizări în ATI şi decese”, a spus Valeriu Gheorghiţă. Potrivit acestuia, în prezent, în platforma de programare s-au înscris peste 698.000 de persoane în vederea vaccinării cu una dintre cele trei doze.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro