Valeriu Gheorghiţă a anunţat că s-a decalat cu 10 zile administrarea primei doze pentru 35.000 de oameni din activitățile esențiale, iar imunizarea personalului din învăţământ se amână până la primirea vaccinului produs de AstraZeneca.
Vaccinarea personalului din învăţământ în momentul acesta depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri, aşa cum s-a menţionat, de la AstraZeneca, vor ajunge în România după ce se obţine autorizarea de punere pe piaţă şi în momentul acela vom putea deschide noi centre de vaccinare în care să se poată programa inclusiv personalul din învăţământ. Dar deschiderea şcolilor nu este condiţionată de vaccinare, este o decizie interministerială care depinde de situaţia epidemiologică.
Valeriu Gheorghiţă:
Valeriu Gheorghiţă a precizat că mai puţin de 10.000 de cadre didactice şi personal din domeniul învăţământului s-au vaccinat până în prezent.
La începutul săptămânii, ministrul Sorin Cîmpeanu anunţa că 6.000 de angajaţi din învăţământ s-au vaccinat şi alţi 80.000 sunt programaţi, potrivit edupedu.
„Am analizat mai multe scenarii posibile pentru a asigura continuitatea campaniei de vaccinare. Aveam prevăzut inclusiv opţiunea ca din 7 februarie să începem vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ, însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârsta peste 65 de ani şi a decala persoanele care deservesc activităţi esenţiale”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro