„Cu toate că unii comentatori au dedus că domnul Nicolae îl acuză pe domnul Stănescu de rasism, articolul (n.r. opinia semnată de Valeriu Nicolae în Libertatea) e limpede: ceea ce pune în discuție dl Nicolae nu este atât dreptul artei de a descrie medii și personaje rasiste, ci dreptul etic al juriilor de a premia astfel de obiecte artistice. De asemenea, dl Nicolae derivă din această întrebare centrală una secundară: există oare minorități pentru care e tolerată o astfel de reprezentare (în speță, minoritatea romă)? Și, convers: există oare minorități care au reușit să impună o protecție, eventual prin mijloace punitive, în fața unor astfel de reprezentări (în speță, dl Nicolae le indică pe cea evreiască sau cea afro-americană)?”, scrie PEN România pe site-ul organizației, care intervine, la rândul său, în dezbatere.
Anterior, zeci de scriitori români și artiști au reacționat la criticile aduse de Valeriu Nicolae romanului semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu.
PEN România este o organizație non-guvernamentală a scriitorilor, editorilor și traducătorilor, reprezentând filiala românească a PEN International, cea mai veche și mai mare asociație din lume a scriitorilor.
De ce e important să reprezentăm atât victime, cât și abuzatori
Organizația explică, mai departe, că „o astfel de discuție este validă”: „Ea s-a purtat, și se poartă încă, în culturi care au ajuns la un grad de autoconștientizare și de maturitate a lucidității care le permite să își chestioneze critic trecutul, cu toate abominațiile lui – printre care, firește, și rasismul”.
„Scriitorii (și artiștii în general) trebuie să aibă libertatea de a (re)crea astfel de lumi și de personaje. Atât victime ale acelor orori (cum se întâmplă în romanul citat al lui Toni Morrison), cât și generatori ai ororilor (cum se întâmplă în romanul lui Roth). E, cu cuvintele lui Toni Morrison însăși dintr-o carte despre whiteness and literary imagination, egal de important să reprezentăm atât victime, cât și abuzatori – pentru a înțelege în ce fel ideologiile răului modifică gândirea și imaginația. Arta ne oferă această șansă enormă – pe care nu trebuie cu nici un chip să o pierdem”, se arată în punctul de vedere transmis de PEN România.
Organizația militează, în continuare, potrivit statutului său, pentru libertatea de exprimare a scriitorilor: „A interzice artei să vehiculeze astfel de reprezentări, într-adevăr scandaloase, duce în mod direct nu doar la sărăcirea patrimoniului nostru de imaginație și de cunoaștere, ci și la lumi cenzoriale care devin universuri de exterminare.
Este convingerea lui Salman Rushdie, exprimată aproape în acești termeni în «Limbajele adevărului». Artistul trebuie să-și facă pe cât poate mai precis și mai intens munca de reprezentare a ororii – fără a fi obligat în vreun fel să se detașeze didactic și pedagogic de ea. Ne revine nouă, cititorilor, sarcina etică de a contempla răul reprezentat și de a trage concluziile de rigoare”, a mai transmis PEN România.
Când scriitorii „mizează pe inteligența și simțul etic al fiecărui cititor”
Organizația indică alți scriitori și artiști importanți care au oferit reprezentări ale unui trecut rasist:
„Nici Toni Morrison, nici Philip Roth, nici alți artiști majori (scriitori, regizori etc.) nu au procedat altfel: nu s-au comportat profesoral și didactic compunându-și operele, nu și-au întrerupt periodic romanele sau filmele pentru a explica și cititorului/spectatorului ce anume e reprezentat în obiectul artistic, și în ce scop, și ce concluzii ar trebui să tragă etc. Ci au construit cât au putut mai veridic obiectul artistic, mizând pe inteligența și simțul etic al fiecărui cititor/spectator în parte. Iar cititorii au știut să vadă și juriile au știut să premieze.
Întrebarea domnului Valeriu Nicolae își găsește, așadar, răspunsul în practica acestor culturi cu tradiție mai consistentă decât a noastră în chestionarea critică a propriului trecut: da, artiștii au voie să vehiculeze reprezentări ale unui trecut rasist, cu toată constelația de reprezentări scandaloase ale respectivei orori descrise. Da, juriile pot premia astfel de obiecte artistice, fără să ceară artistului o disociere explicită de oroarea reprezentată”, a mai transmis PEN România.
Tot organizația concluzionează: „Ceea ce înseamnă că nu, domnul Bogdan-Alexandru Stănescu nu e rasist. (Ceea ce domnul Nicolae, de altfel, nici n-a afirmat vreodată.) El este un artist care a reprezentat un astfel de mediu – suficient de convingător artistic pentru ca un juriu sau mai multe să îl premieze”.
Ce alte romane celebre care au reprezentat minorități au stârnit controverse
„Cât privește a doua întrebare, despre posibila diferență de tratament autohton între obiectele artistice care vizează reprezentări scandaloase ale altor minorități, PEN România observă că, în alte culturi, astfel de romane (ca să rămânem la literatură) au fost produse, ca să ne referim doar la câteva exemple de vârf, amintim «Operațiunea Shylock» de Philip Roth, «Cimitirul din Praga» de Umberto Eco, «Binevoitoarele» lui Jonathan Littell, pentru comunitatea evreiască, respectiv romanul recent premiat cu Goncourt al lui Mohamed Mbougar Sarr, «Cea mai tainică amintire a oamenilor», pentru minoritatea senegaleză din Franța. Au fost primite și cu reacții adverse, absolut normale, cum spuneam, ele sunt un indicator al reactivității civice și etice la temă și trebuie înțelese ca atare. Dar au fost, de asemenea, și premiate”.
„În ce privește mediul literar autohton, PEN România nu are cunoștință de cazuri similare și, în orice caz, nu poate răspunde în numele unor jurii. Sperăm doar că, atunci când va fi cazul, juriile românești să procedeze cu competența și onestitatea celor din culturile la care ne-am referit. Ar fi, și acesta, un bun indicator al maturizării noastre culturale”, a mai transmis organizația.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
1111 • 03.09.2023, 09:11
Este ingrijoratoare lipsa de contact cu realitatea a ziaristilor de la Libertatea. Nu au fost niciodata in aceasta comunitate si in mediile frecventate de ea. Au intalnit doar cativa membri care nu reprezinta in nici un fel 99,9% din etnie si cred ca aceia sunt reprezentativi. Traiesc intr-o bula de extremism liberalist care vede rasism peste tot, dar nu vede realitatea. Mai iesiti din birourile cu aer conditionat si mai dati cate o raita prin realitate, stimati domni!
mariussorin75 • 02.09.2023, 19:56
Din nefericire pentru ei sunt prezenti in majoritatea stirilor negative, de aici si imaginea