„Partidele sunt pe nicovala opiniei publice și au deasupra mai multe ciocane – ciocanul Comisiei Europene, ciocanul acestor categoriile profesionale care luptă să-și păstreze pensia de serviciu. Și, ca urmare, PNL și PSD nu au curajul să pună mâna pe acest cartof fierbinte. Fiecare încearcă să îl arunce spre celălalt, să bage mâna în foc să ia cartoful”, a spus Valeriu Stoica la Digi24.
„În spatele acestei chestiuni se ascunde lenea. Foarte mulți vor să intre în Poliție, în Armată pentru că vor ieși repede la pensie și după aceea vor putea să facă altceva. Încurajarea nemuncii”, a adăugat el.
România riscă să piardă bani din PNRR
Afirmațiile lui Valeriu Stoica au venit în contextul în care Comisia Europeană a criticat proiectul de lege privind pensiile speciale depus în Parlament, afirmând că are un impact foarte mare asupra reducerii cheltuielilor și că nu rezolvă principiul echității. Și președintele Klaus Iohannis a fost evaziv pe acest subiect.
Totodată, partidul de opoziție USR a criticat, prin vocea președintelui Cătălin Drulă, „decizia PSD-PNL de a apăra pensiile speciale cu prețul pierderii miliardelor de euro din PNRR”.
beneficiază de pensii de serviciu, numite și pensii speciale, majoritatea fiind procurori și judecători, potrivit Casei Naționale de Pensii. Cea mai mare pensie lunară specială depășește 20.000 de lei.
De asemenea, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, a declarat că jalonul 215 din PNRR, care se referă la reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, prevede două condiții esențiale, sustenabilitatea și contributivitatea. „Dacă nu ajungem la o soluţie cu Comisia Europeană, ne poate costa sume de ordinul sutelor de milioane de euro”, a avertizat el.
În acest moment, bugetul pentru pensii speciale este de 0,85% din PIB.