„Am avut o discuţie cu premierul Emil Boc, în urma căreia mi s-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, iar eu am acceptat, nu pentru că mă favorizează sau mi-aş dori acest post, ci pentru că nu cred că suntem într-o situaţie în care poţi să refuzi aşa ceva. Ar fi un act de laşitate”, a declarat, joi, pentru Agerpres, Valeriu Tabără.

Acesta a mai spus că este nevoie de multă responsabilitate în acest moment, dar şi de foarte mult sprijin ca să reuşeşti. Întrebat când va prelua efectiv portofoliul Agriculturii, Valeriu Tabără a declarat că deocamdată nu ştie, deoarece mai există nişte discuţii şi anumite consultări în coaliţie.

Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, va fi revocat din funcţie, premierul Emil Boc anunţându-l joi că se află pe lista miniştrilor care vor fi remaniaţi.

Deputatul Valeriu Tabără s-a născut în comuna Sălciua, judeţul Alba, la 1 iulie 1949. Este inginer agronom (1973), iar în 1984 a devenit doctor în agronomie.

Urmărește-ne pe Google News