Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost condamnat într-un dosar în care este acuzat de DNA că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică, notează Agerpres.

Judecătorii de la Tribunalul București au dispus și menținerea măsurii asiguratorii până la concurența sumei de 62.143 lei.

Potrivit rechizitoriului, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când era preşedintele Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcţie publică.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.

Fostul lider PSD a fost atunci, alături de concubina sa, la un concert Bon Jovi, care a avut loc pe hipodromul din capitala austriacă.

Urmărește-ne pe Google News