Parlamentarii au realizat ca, in conditiile in care tot mai multi romani se pricep sa navigheze pe Internet, „realitatea virtuala” e o noua modalitate de a-si prezenta activitatea, in perspectiva urmatoarelor alegeri. Si pentru ca „navigatorul” sa stie cu cine are de-a face, unii politicieni si-au creat pe Internet site-uri unde dau si poze, chiar cu familia sau parintii. Astfel, Valeriu Zgonea (PSD) are o galerie foto de-a dreptul impresionanta: 88 de fotografii dintre care „doar” 15 sunt cu sotia, copilul sau parintii deputatului. Zgonea a vrut ca electoratul sa-i cunoasca familia in diferite ipostaze ale existentei sale: de la cununia civila cu Cristina, reprezentata in doua fotografii, sau cu copilul la Craciun. Deputatul si-a pus si poze cu parintii sau cu colegii de serviciu. In ce priveste activitatea politico-parlamentara, aceasta este prezentata in nu mai putin de 73 fotografii in care deputatul apare in timpul unei declaratii politice la tribuna Parlamentului, in momentul depunerii juramantului, in timpul unui vot secret, dar si cu secretarul general al PSD, Cozmin Gusa, sau transpirat, in pauza unei reprize de fotbal parlamentar, cu udemeristul Robert Raduly. „Initiativa se adreseaza in primul rand unei populatii sub 25 de ani, care acceseaza intens Internetul. Este o incercare. Trebuie sa vedem daca populatia accepta un site al unui parlamentar”, ne-a spus Valeriu Zgonea, care a marturisit ca fotografiile sunt puse acolo si pentru ziaristi care, daca vor sa ilustreze un material despre el, pot avea de unde alege poze. Deputatul spune ca au existat cel putin sase incercari ale hackerilor de spargere a site-ului, insa au dat gres pentru ca cei care administreaza pagina web au protejat-o eficient. In plus, la adresa de e-mail Zgonea nu primeste doar aprecieri, ci si injuraturi in care e „pomenit” partidul, dar si mamele politicienilor.
Deputatul din partea minoritatii armene Varujan Pambuccian este mai modest: are pe site doar o fotografie. Adept al tehnologiei informatiei, Pambuccian scrie pe pagina de prezentare: „aceste randuri sunt scrise de un om care crede in forta tehnologiei (…) Cred ca sansa Romaniei nu sta in agricultura, nici in turism… Romania nu va mai fi niciodata granarul Europei, nici Elvetia orientului. Pentru simplul motiv ca acum ceea ce conteaza este munca intelectuala si tehnologia”. Deputatul armean prezinta pe site Proiectul „e” (electronic), legislatia IT si o mica rubrica despre alegeri, in care arata ca „pentru a-mi continua activitatea am nevoie de votul dv”.
Si Mihai Malaimare, directorul Teatrului „Masca”, are un site in care este prezentat drept „artist si politician”. Curiosii pot sa afle ca presedintele comisiei pentru cultura din Camera Deputatilor are patru copii, ca stie franceza, engleza si rusa, dar si alte informatii.