După cununie, cei doi s-au îndreptat spre petrecerea care are loc la Palatul Snagov și la care vor avea peste 300 de invitaţi.
Şi ca toată lumea să fie mulţumită, vicele social-democraţilor a comandat mâncare şi băutură de toate felurile şi pentru toate gusturile, din belşug. La stabilimentul de lux unde se ajunge doar cu barca, cel mai slab, să spunem, meniu, costă 85 de euro, mâncare pentru o persoană, plus alţi 20 de euro băutura, tot pe cap de om. Zgonea a plătit şi cei 5.000 de euro care reprezintă chiria pentru noaptea petrecerii. Invitaţii sunt unul şi unul din lumea politicii, a sportului şi din lumea mondenă, aşa că al treilea om din România nu se poate face de râs, fapt pentru care va scoate din bugetul său suma de minimum 36.000 de euro.

Are o fetiţă din prima căsătorie

Unul dintre marii absenţi de la importantul eveniment va fi nimeni altul decât şeful său de partid, premierul Victor Ponta, care, aseară, până la ora închiderii ediţiei, nu sosise în România de la Istanbul, acolo unde se reface după operaţia suferită la picior. Valeriu Zgonea a mai fost căsătorit cu Cristina, cu care are o fetiţă, el fiind acum la cea de-a doua însurătoare cu acte în regulă. Viitoarea doamnă Zgonea, Laura Bumbu, a lucrat 7 luni chiar la cabinetul politicianului, la Camera Deputaţilor, după care a fost consilieră a secretarului de stat de la Transporturi, Dragoş Titea, loc de muncă pe care l-a părăsit recent.
Fotografii: Alex Dobre
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Urmărește-ne pe Google News