Apariţia valizei cu documente Tel Drum ar fi o încercare a unor oameni „asociaţi cu securitatea” de a crea un eveniment înaintea CEx de luni al partidului, consideră Rădulescu.

„Cred că este o încercare a unor indivizi asociaţi cu securitatea de a produce un fel de eveniment înainte de CEx, şi când mă refer la asta, mă refer la probabil unii dintre puciştii din partidul nostru. Adică apariţia unor astfel de prostii cu o zi înainte de CEx este foarte clară, este exact modelul securist, apare o chestie ca să mai pui greutate împotriva preşedintelui partidului. Toate anchetele s-au făcut până acum de procurori şi eu nu cred în aşa ceva, nu cred în primul rând în legătura preşedintelui Dragnea cu o companie de construcţii, ce treabă are? Toţi preşedinţii de Consilii Judeţene au în judeţele lor 5-7, 1-2 companii de construcţii, asta nu înseamnă că ei sunt proprietarii companiilor de construcţii”, a declarat, duminică seară, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD.

Social-democratul mai spune că apariția valizei nu va influența în niciun fel ședința CExN de luni. „Sunt nişte prostii lucrurile acestea, adică se plimba un ţăran pe planeta Marte, pe ogor, şi pe ogor dintr-o dată a apărut o valiză. Deci nici pe vremea lui Caragiale şi a lui Sadoveanu… e o nuvelă slabă de tot, adică dacă cineva dorea să facă dispărute nişte documente închipuiţi-vă că nu le arunca pe ogorul patriei, în Teleorman. Deci mi se pare o prostie, o făcătură securistică clară, care nu are niciun fel de influenţă în deciziile pe care noi, partidul, le vom lua mâine în CEx”, a mai spus Rădulescu.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Social-democratul nu a vrut să-i numească pe puciştii din PSD la care se referă. „Îi ştiţi bine, nu-i mai luăm de la capăt care sunt puciştii. Îi cunoaşte toată lumea”, a spus acesta. Dar atunci când a fost întrebat dacă sunt cei care au semnat scrisoarea anti-Dragnea, Rădulescu a răspuns: „Păi, alţii care? Ăia sunt, eu nu am văzut alţii”.

După izbucnirea scandalului #Teleormanleaks, majoritatea liderilor PSD au refuzat să comenteze și preferă să vadă ce reacție va avea liderul, Liviu Dragnea, dar președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a făcut notă discordantă și a declarat că indiferent de soarta liderului, partidul are de câștigat.

Jurnaliștii de la Rise Project au scris sâmbătă seară că o valiză care conținea documente secrete ale companiei Tel Drum a fost găsită pe un câmp în Teleorman și a ajuns în posesia jurnaliștilor de la RISE Project, înainte ca procurorii DNA, cei care îl anchetează pe Liviu Dragnea în acest dosar să o vadă.


Citește și: 

#Teleormanleaks. O valiză cu documente secrete ale firmei Tel Drum a ajuns în posesia Rise Project. Procurorii DNA nu au văzut-o încă

#Teleormanleaks. Un mail atribuit lui Ștefan Dragnea apare în dezvăluirile Rise Project: „Am și eu o datorie la un tip și nu vreau să cer lu Liviu că mă ceartă”

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

#Teleormanleaks. Ce spunea Liviu Dragnea despre relaţia cu Tel Drum şi despre dosarul DNA în care este inculpat pentru grup infracţional organizat

#Teleormanleaks. Ce spune o jurnalistă Rise Project despre documentele din valiză: „Au fost ascunse cu puțin înainte de perchezițiile DNA din vara anului 2017”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
FANATIK.RO
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI