”Vom adopta în cel mai scurt timp o ordonanţă de
urgenţă în acest sens, astfel încât, în luna noiembrie, oamenii să aleagă ce
tip de vouchere doresc pentru anul următor. Am discutat cu mediul de afaceri
din turism şi am ajuns la concluzia că ar fi bine pentru toată lumea ca oamenii
să beneficieze de vouchere de 2.080 lei dacă aleg să le folosească în lunile octombrie-noiembrie
sau aprilie-mai”, a precizat Trif.
Valoarea voucherelor de vacanţă date în primele şase luni ale anului a fost de un miliard de lei, iar 10% au fost acordate angajaţilor din mediul privat
Bogdan Trif, ministrul Turismului
În ceea ce priveşte unităţile care practică preţuri
mai mari dacă turiştii achită cu vouchere, ministrul a precizat că această
practică este ilegală şi a îndemnat turiştii care păţesc aşa ceva să facă
sesizări la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România
(ANPC) sau la minister.
”Se pot proba uşor astfel de practici, pentru că fiecare
poate face o poză cu telefonul, o filmare. Noi ne vom deplasa imediat şi vom
sancţiona drastic acel operator economic. Sancţiunile pentru această practică
sunt între 50.000 şi 100.000 de lei”, a arătat Trif.