„Va mai dura (n.r. – valul 4 al pandemiei). Când ajungem la un platou, nu vom ajunge să avem o scădere rapidă. O să începem să avem o scădere lentă după platou. Întrebarea este dacă am ajuns la platou, că în ultimele 2 – 3 zile am văzut că suntem. Eram la 18.000, acum suntem la 16.000 – 15.000. Oare cât ţine platoul ăsta? Dacă e platou, dacă nu ne trezim din nou cu o creştere. Şi dacă ţine platoul ăsta în următoarele zile, când începe să scadă şi cu ce viteză?”, a spus Raed Arafat.

„Clar că măsurile cu masca, mai ales, şi celelalte poate vor ajuta la o scădere mai rapidă, dar nici asta nu va fi una spectaculoasă, de pe o zi pe alta să scadă cu câte 1.000. S-ar putea să ne trezim că o ducem aşa până prin mijlocul lunii noiembrie, sfârşitul lunii noiembrie, să vedem că încă luptăm cu acest val până ajungem la o situaţie controlabilă”, a declarat Raed Arafat.

Secretarul de stat din Ministerul de Interne a precizat că miercuri-joi își va da seama care sunt creșterile.

„Mijlocul săptămânii viitoare, miercuri-joi, ne vom da seama care sunt creşterile, dar şi duminică. Noi comparăm şi zilele. Duminică la o duminică, luni la o zi de luni şi vedem dacă sunt creşteri şi încă eram pe creştere”, a declarat Arafat, la Digi24.

Șeful DSU nu știe dacă acest val va fi ultimul, el precizând că singura soluție prin care se poate controla situația rămâne vaccinarea anti-COVID-19.

„Nu se știe. Anglia are o variantă nouă, dar se pare că englezii încă nu au impactul pe sistemul sanitar pe care l-au avut în alte valuri, ceea ce este bine. Variantele noi pot să însemne inclusiv variante care să nu aibă vaccinul efectul scontat asupra lor. Dar la acest moment nu avem astfel de informații, însă cu astfel de pandemii, cu astfel de virus care poate să se schimbe și să aibă mutații, cu cât situația este necontrolată, cu atât riscul de apariție de mutații și de variante noi este mai mare”, a precizat Raed Arafat.

„Depinde foarte mult de noi, din nou. Cu cât se vaccinează mai mult, cu atât şansa să controlăm situaţia este mai bună şi şansa să prevenim alt val mai târziu, prin ianuarie – februarie, este mai mare”, a afirmat Raed Arafat.

FOTO: Hepta

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News