„Sunt localităţi sau comunităţi în cadrul unor localităţi reputate pentru trafic şi consum. Dau doar câteva exemple: Vama Veche, Mamaia, nu cred că e cazul să explic de ce dau exemplu Vama Veche.  Sunt şi în alte comunităţi în ţară, în Bucureşti. Putem să spunem că ne atingem scopul în momentul în care aceste regiuni, localităţi, comunităţi sunt curăţate de droguri. Vama Veche fără droguri. Iată un obiectiv care înseamnă succes deplin. Mamaia fără droguri. Centrul Vechi fără droguri”, a spus Cătălin Predoiu.

„Din păcate, toate marile oraşe sunt atinse de acest flagel. Este un trend în Europa. E o stare de lucruri, ne atinge şi pe noi şi asta nu trebuie să ne descurajeze, ci să ne mobilizeze”, a continuat Cătălin Predoiu.

Ministrul de interne a afirmat că trebuie intensificată lupta antidrog. 

„Încă nu putem spune că sunt lauri în lupta antidrog. Sunt rezultate bune, dar noi trebuie să intensificăm această luptă. Ce înseamnă asta?  Lansaţi noi operaţiuni, creşteţi numărul de operaţiuni pe zonele sensibile, zonele unde ştim că se trafică intens şi se consumă”, a transmis Cătălin Predoiu.

Ministrul de interne a precizat că România este o ţară de consum de droguri şi o ţară de tranzit, nu şi una de producţie sau de desfacere de mari cantităţi, menționând că orice cantitate de droguri este important să fie scoasă de pe piaţă.

„Ştiu că se discută, observ această problemă firească legitimă a cantităţilor. Vreau să ştiţi că politica noastră a conducerii este că orice captură, orice cantitate este importantă, este important să fie scoasă de pe piaţă. Nu ne lăsăm descurajaţi de faptul că anumite evaluări desconsideră capturile considerate mici. Lăsând la o parte că termenul mic sau mare aici este foarte relativ”, a declarat Cătălin Predoiu.

„Ce înseamnă mic? Un kilogram de droguri e o captură mică? Un kilogram de droguri de risc sau mare risc poate nenoroci zeci sau sute de vieţi. Azi s-au capturat 1.780 de pastile, 1.700 de cetăţeni protejaţi de acest flagel astăzi. Cantităţile capturate sunt corespondente cu nivelul la care se practică traficul în ţara noastră.  Asta îmi spun specialiştii. România este o ţară de consum şi o ţară de tranzit.  Din fericire nu este încă ţară de producţie sau de desfaceri de mari cantităţi”, a explicat Cătălin Predoiu.

El a precizat că autorităţile nu pot comunica toate operaţiunile antidrog.

„Aş vrea să ştie că noi nu putem comunica absolut toate operaţiunile antidrog pe care le avem, inclusiv cele cu capturi mari pentru că unele sunt în cooperare internaţională, sunt în progresie, sunt anumite tactici care ţin de Poliţia Română, dar şi de alte poliţii cu care cooperăm. Însă au fost şi capturi mari, au fost cea din toamna trecută în portul Constanţa, de 186 kilograme de heroină – 9 septembrie dacă nu mă înşel”, a mai spus Cătălin Predoiu.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News