Înainte să plece însă, el a profitat de splendidul peisaj din vârf de munte şi a dat un tur al staţiunii. Un fan deja declarat al ţării noastre, îndrăgitul artist nu a plecat valvârtej de la Bâlea Lac, imediat după ce şi-a terminat treaba.
Aflat într-un peisaj feeric, la peste 2.000 de metri, Van Damme părea că nu se mai dă plecat din staţiunea sibiană. “Sunt norocos că am parte de această vreme. Era ceaţă groasă până să ajung, dar când am aterizat, soarele era pe cer! Îmi place foarte mult aici la Bâlea, o să-i fac reclamă peste tot”, a spus încântat actorul.
A vizitat hotelul şi biserica de gheaţă, iar apoi s-a întors la cabană ca să ia masa. Chiar dacă a venit în România cu mâncare de acasă, ieri, înainte de plecare, Van Damme s-a ospătat cu o porţie de păstrăv la grătar şi mămăliguţă.
Spre seară, actorul s-a urcat în elicopter şi a plecat spre Aeroportul Otopeni.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

 
 

Urmărește-ne pe Google News