UE a autorizat, la un summit organizat joi la Bruxelles, deschiderea negocierilor. Membră a Spaţiului Economic European (SEE) şi a Spaţiului Schengen, Islanda aplică deja aproape trei sferturi din legile europene necesare pentru aderare, însă Comisia Europeană (CE) a menţionat vânătoarea de balene printre problemele ce trebuie rezolvate.
„Islanda permite vânătoarea de balene, lucru care nu este în conformitate cu acquis-ul comunitar. Este nevoie să se ia măsuri în privinţa protejării cetaceelor”, consideră CE într-un raport de evaluare a candidaturii islandeze. „Dacă Islanda doreşte să practice în continuare vânătoarea balenelor, comercială sau în scop ştiinţific, va apărea o problemă politică în cursul negocierilor”, recunoaşte un diplomat european.
„Ne-am depus candidatura la UE în cunoştinţă de cauză şi cu convingerea că vom putea ajunge la o soluţie în privinţa balenelor”, a precizat un diplomat islandez. Islanda doreşte să înceapă negocierile solicitând o scutire, argumentând că vânătoarea de balene este o ocupaţie tradiţională.