Dacă până acum prin tramvaie se perindau timid vânzători ambulanţi, de o perioadă această afacere a înflorit. Comercianţii au lăsat tramvaiul 41, unde-şi vindeau marfa mai ales la orele de vârf, pentru tramvaiul 1.
Aici, de dimineaţă până spre seară, de la staţia Bucur Obor şi până la Calea Dorobanţilor, ai ocazia să vezi perindându-se mai bine de zece vânzători de linguri, periuţe de dinţi, lame de ras, genunchere, cotiere, brâuri şi ustensile de pasat cartofi, răzătoare, tăvi, suporturi de oale, dar şi bustiere sau sutiene.
Dacă apuci să întrebi cât costă, greu mai scapi. “50 de lei bustiera. Face bine la spate. În magazin e dublu, doamnă”, încearcă să te convingă vânzătoarea. Dacă nu îi răspunzi, femeia insistă: “Hai, dă 30 de lei şi e toată lumea fericită”. Ca să te lase în pace nu ai altă variantă decât să pleci de lângă ea. Toţi aceşti comercianţi circulă fraudulos.
Poliţie în mijloacele de transport
Reprezentanţii RATB îi sfătuiesc pe călători să nu cumpere de la vânzătorii ambulanţi, ca să nu îi încurajeze. “Întrucât RATB nu are competenţe în combaterea acestui fenomen, autorităţile locale de resort au decis înfiinţarea unei structuri de poliţie specializată în transportul public, în scopul creării unui climat de ordine şi siguranţă în mijloacele de transport în comun”, ne-au declarat reprezentanţii regiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro