Mândru nevoie mare, Petrică Sfitlic iese mereu în oraş cu o maşină de 15 metri lungime, piesa de rezistenţă a parcului său auto

Povestea lui Petrică Sfitlic – un maramureşean de 33 de ani care a avut curajul să lase totul baltă într-un colţ de Românie, în creierii munţilor care i-au vegheat copilăria, în ţara Oaşului, şi să ia totul de la capăt la mii de kilometri de casă, în Portugalia – a prins între filele ei aerul unui destin împlinit. Cel care în urmă cu un deceniu îşi ducea de pe o zi pe alta traiul ca salahor vinde şi cumpără acum zeci de maşini, afacere care îi bagă în buzunar chiar şi câteva zeci de mii de euro pe lună.


Cu steagul României pe umeri, Petrică se lăfăie, ca un nabab, în luxoasa limuzină cu interior din piele, dotată cu telefon şi cu televizor

În iarna anului 1999, la sfârşitul lui ianuarie, Petrică pornea, de unul singur, în aventura lusitană care, în timp, avea să-i schimbe viaţa. Lăsa acasă, la Satu Mare, o soţie şi un băieţel ce abia dacă împlinise patru luni. “Am plecat să rămân, să fac treabă, nu să mă plimb şi să mă întorc, la fel ca mulţi alţii, falit. Abia mă căsătorisem şi ştii ce-mi doream? O casă, o maşină, un ban în buzunar”, îşi răsfoieşte bărbatul filele primelor capitole scrise la Lagos, orăşelul unde a vorbit prima oară portugheza.

Petrică e fericit acum, alături de familia lui, în Portugalia. Soţia, Angelica (30 de ani), şi băieţelul, Denis Petrică (acum în vârstă de 9 ani), i s-au alăturat când maramureşeanul a început să câştige suficienţi bani pentru a-i întreţine pe cei dragi. Juliana Elena (4 ani), mezina familiei, s-a născut în ţara de adopţie a familiei Sfitlic

«Beam apă de unde ne spălam cizmele»

Păşind printre amintiri, Petrică ajunge, inevitabil, la cea mai grea perioadă din viaţa sa de pribeag. “Am suferit mult. Eram doar un biet salahor care lucra cu ora pe şantier pentru câţiva euro. Nu aveam pe nimeni aici. Dormeam câte doi în pat, de fapt pe nişte scânduri acoperite cu o saltea, ne înveleam cu aceeaşi pătură, puneam capul pe aceeaşi pernă şi beam apă de unde ne spălam cizmele. Dar într-o zi am zis stop, nu am mai răbdat şi am fugit… Poate nu o făceam, dar patronul portughez m-a jignit rău şi am acţionat. Am lăsat şantierul şi m-am apucat să vând maşini. În două săptămâni mi-am scos banii pe trei luni”, îşi continuă oşanul povestea. Încet, încet, coşmarul care aproape îl sufocase s-a risipit, a fost înghiţit de un trecut rămas undeva în urmă, dar niciodată prea departe pentru a fi dat uitării. Petrică Sfitlic a reuşit.

Salahorul de altădată este acum un om de afaceri, care are în Portimao, locul în care s-a aciuat cu tot cu familie, un parc auto cu zeci de autoturisme. “Fără modestie, mă pricep. Înainte vindeam o maşină la cine ştie câtă vreme, când scăpam de la şantier, să scot un bănuţ să trăiesc. Le «parfumam » un pic şi scăpam de ele… Acum, e o afacere în toate regula. Am sute de clienţi. Vând orice model de autoturism, chiar şi 20-25 de maşini de lux pe lună, în special Mercedes clasa C. Ce câştig, investesc, să nu stea roata, că azi poate îmi merge, dar mâine nu se ştie… Cât să scot? Îmi rămân bani «cruzi», în mână, vreo 10.000 – 15.000 de euro”, încheie “samsarul” Petrică.

 


Neînfricatul Petrică Sfitlic, în vârstă de 33 de ani, se declară un om căruia nimic nu-i poate sta în cale. Nici măcar destinul pe care şi l-a schimbat, în bine, în cei zece ani de când a pus piciorul pe pământ lusitan
În vacanţe, “samsarul” Petrică Sfitlic îşi face de cap şi nu se dă în lături să se pozeze cu animale exotice, precum iguane

Urmărește-ne pe Google News