5.000 de euro a plătit Marian Vanghelie unei agenții pentru actele filipinezei care i-a furat din casă bijuterii și bani și alți 600 de euro lunar, în contul salariului. În weekend, când femeia nu a mai ajuns acasă, Vanghelie a realizat și paguba care se ridică la aproximativ 50.000 de euro și a ticluit și o teorie legaă de această situație. Fostul edil susține că că femeia ar fi fost cooptată de o grupare care se ocupă de folosirea acestor bone pentru munca la negru.

”Este una dintre cele trei filipineze pe care le avem. Două dintre ele sunt foarte vechi, sunt cu noi de peste 12 ani. Cea de-a treia, a fost adusă în acest an, să aibă grijă și de cea mică, și să se ocupe și de treburi, prin casă. Am luat-o prin agenție, am parcurs toate etapele oficiale, și nu am avut timp să o verificăm, ținând cont de problemele pe care le-am avut în ultima perioadă”, a spus fostul primar.

El a precizat că, după două-trei luni, a văzut tot felul de disfuncționalități și probleme. ”A fost prinsă și cu sticla de vin la pat”, mărturisește politicianul.

Marian Vanghelie a mai povestit că bona a cerut, ulterior, să plece din țară și să se întoarcă acasă. Familia a decis să îi ia bilet de avion și să îi dea și o sumă de bani și chiar a trimis-o la aeroport, cu șoferul personal.

”Asta a fost duminică. I-am spus șoferului să fie atent la aeroport, să nu fim luați de proști. Că, până la urmă, noi am dat 5.000 de ero să o aducem în România. Și nu prea e rentabil să plece după câteva luni, iar banii nu avem de unde să îi recuperăm, nu are rost să dăm în judecaă agenția, pentru că și firma se îndreaptă apoi spre familia bonei și nu se ajunge la nimic”, a explicat el.

Vanghelie spune că, la aeroport, bona a fost așteptată de două persoane, care aveau pașaportul ei și care veniseră să o recupereze. Nici ea nu dorea, de fapt, să părăsească România. ”Șoferul mi-a spus acest lucru, i-am spus că ia numărul de mașină și totul a fost puțin semi-mafiotic”, ne-a dezvăluit Vanghelie.

Marian Vanghelie a afirmat că și-a dat seama că lipsește un inel de mai mult timp, dar a crezut că este rătăcit prin casă. După întâmplarea de la aeroport, acesta a făcut un inventar al lucrurilor valoroase din casă.

Vanghelie: Există o filieră de contrabandă, cu bone filipineze, sunt ținute câte 12 într-o garsonieră

Fostul primar spune că, în România, există familii și persoane care se ocupă de bonele filipineze. Le iau de la familiile care le aduc în țară, cu contract, pentru a fi folosite pentru munca la negru”.

”Ei s-au încurcat cu mine, aici, că noi nu suntem o familie normală. Am verificat cine sunt cele două doamne care au luat-o de la aeroport, am văzut și unde a stat în acea noapte și unde s-a cazat ulterior. Este o familie, un român și o filipineză, care au luat două garsoniere  și care le cazează 12, 13 persoane, pentru a le folosi negru”, a mai spus el.

Vanghelie: Am descoperit că bona noastră mai fusese la două familii, înainte. Am prins-o cu sticla la pat!

Marian Vanghelie spune că, pentru o bonă filipineză, salariul lunar ajunge la 500-600 de euro, pe lună, iar contrabandiștii le folosesc pentru lucrul cu ziua, mult mai rentabil și mai bine plătit, pentru familii care nu doresc serviciile acestora decât pentru anumite ocazii, o dată pe săptămână.

”Totul este la negru. Aceste petrsoane le învață anumite trucuri, cum să se certe, să facă probleme. Și astfel, multe familii, chiar oameni de afaceri, pică în plasa lor”, a mai spus el.

Vanghelie a descoperit că bona mai fusese angajată la două familii, înainte de a ajunge la el. Politicianul este hotărât, acum, să treacă prin toate procedurile legale pentru a rezolva problema. Astfel, contabila sa pregătește actele pentru Direcția de Muncă,astfel încât să i se desfacă contractul de muncă bonei.

”Vom depune și la Poliție o sesizare privind lucrurile care lipsesc, și cu cele două acte, vom merge la agenția care ne-a recomandat-o. Evident, o să semnalizăm și numele dânsei pentru a nu mai exista astfel de probleme în viitor”, a mai afirmat el.

Vanghelie consideră că, în acest domeniu, există un vid legislativ care trebuie reglementat, pentru că, dându-le posibilitatea să lucreze la negru, deja se intră pe un teren contravențional.

Vanghelie: Cu primele două bone nu avem probleme, cu a treia ne-am grăbit, că venea copilul

Fostul primar de la Sectorul 5 mai spune că, în general, bonele filipineze sunt foarte bune.

”Cu primele două bone nu am avut probleme, sunt cu noi de peste 12 ani, dar acum ne-am grăbit, pentru căvenea copilul și trebuie mai multă atenție. Oana nu a avut probleme cu ele, niciodată, dar cu aceasta, a treia, au fost tot felul de probleme. A prins-o și cu sticla de vin la pat. Ajunsesem să ne gândim dacă are grijă de copil, dacă e nervoasă, sau altceva”, mai afirmă el.

Vanghelie, despre fiica sa: Am avut foarte puține probleme, a fost răcită doar de două ori. Începem să o ducem în colectivitate, să se obișnuiască

Marian Vanghelie este de un an și jumătate, tatăl unei fetițe. El spune că cea mică este foarte veselă, și nu au avut deloc probleme cu ea. Doar două răceli.

Acum, Vanghelie vrea să o pregătească pe micuță de colectivitate și intenționează să apeleze la specialiști,  care să lucreze cu ea, câte două ore pe zi, pentru a obișnui cu atmosfera de grădiniță.

Urmărește-ne pe Google News