De asemenea, el a menţionat în declaraţia de interese din data de 01.07.2004 faptul că deţine calitatea de acţionar la o societate comercială „nume indescifrabil” (număr de părţi sociale sau de acţiuni 65%, în valoare de 34.000.000.000 lei) şi SC Bucureşti SA, deşi, conform datelor înscrise la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Vanghelie nu figurează ca având calitatea de asociat/ acţionar/ administrator în cadrul niciunei societăţi comerciale.
ANI mai susţine că Marian Vanghelie nu a făcut nicio menţiune în declaraţiile de avere şi de interese cu privire la acţiunile pe care le deţine la SIF Oltenia, SIF Muntenia, SIF Transilvania, SIF Moldova, SIF Banat-Crişana, SIF Metropolitan Leasing S.A.
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat pentru agerpres că există probabil anumite neînţelegeri, legate de plata unor taxe la un apartament, dar a adăugat că acestea pot fi lămurite.
„Această verificare ANI este, de fapt, verificarea care a început acum doi ani, când au apărut la tv ‘trei primari anchetaţi de ANI. Într-adevăr, există nişte neînţelegeri, nu m-au găsit cu casa pe care o am, da, într-adevăr, am plătit impozitul cu o întârziere de doi ani şi când m-au verificat nu eram pe rol”, a precizat primarul sectorului 5.