Primarul s-a separat de Charlotte de un an
Marian Vanghelie şi Charlotte, femeia pe care toată lumea o ştia drept soţia sa, s-au îndrăgostit în adolescenţă şi de atunci nu s-au mai despărţit. O poveste superbă, încununată cu un copil care astăzi are 17 ani. Edilul a ales să se despartă de Charlotte, cu care nu era căsătorit, cu acte, încă de anul trecut, însă e hotărât să îi acorde, în continuare, tot sprijinul în creşterea băiatului pe care îl au împreună.
Deputata PSD încă nu a divorţat
Conform unor surse din anturajul Oanei Niculescu-Mizil şi al soţului ei Jamil Tohme, căruia prietenii îi zic Jimmy, cei doi sunt separaţi de ceva timp, însă nu au divorţat încă. Au avut şi probleme în afaceri, însă deţin în continuare o avere apreciabilă. Numai bijuteriile Oanei fac aproape un milion de euro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor