ISU Dolj a anunțat că un copac a căzut pe un autoturism pe strada 1 Mai din Craiova, iar altul a avariat două mașini parcate pe Calea București. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, relatează site-ul local Gazeta de Sud.
De asemenea, patru autoturisme au fost avariate, marţi, de un copac doborât de vânt în oraşul Topoloveni din judeţul Argeş, potrivit Agerpres.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, un alt copac a căzut pe un drum din localitatea Pârvu Roşu.
„Pompierii argeşeni intervin pentru degajarea a doi copaci căzuţi în localităţile Topoloveni şi Pârvu Roşu. În Topoloveni copacul a avariat patru autoturisme dintr-o parcare, din fericire nu au fost victime, iar la Pârvu Roşu copacul a căzut pe carosabil”, precizează ISU Argeş.
În București, un copac s-a prăbușit peste un autoturism în zona Ministerului Justiției, a anunțat Digi24.
Ca urmare a manifestărilor meteorologice de pe durata codului galben, ISUBIF a intervenit până la această oră pentru gestionarea a 27 de solicitări, se arată într-un comunicat transmis Libertatea.
Pompierii din București au participat la 16 intervenții pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe autoturisme și la 11 pentru îndepărtarea arborilor de pe carosabil.
Străzile unde au acționat echipele ISU: strada C.C. Arion , strada Petru Rareș, strada Logofăt Udriste, parcul Cișmigiu, strada Doctor Clunet, strada Vatra Luminoasă, Bd. Metalurgiei, strada Burdujeni.
Totodată, ISUBIF precizează că au fost emise mesaje pentru informarea populației prin intermediul panourilor electronice stradale și prin rețelele de socializare.
Circulația trenurilor a fost blocată pe ruta București-Ploiești
Furtuna a făcut prăpăd și în județul Prahova. Trenurile pe ruta București-Ploiești au rămas blocate pe traseu, după ce vântul puternic a doborât mai mulți copaci pe calea ferată, în zona Brazi, scrie portatul local Observatorul Prahovean. Circulația a fost reluată cu puțin timp înainte de ora 18.00, trenurile având întârzieri de cel puțin o oră și jumătate.
Iar în județul Constanța, pompierii au fost solicitați să intervină marți după-amiaza,după ce o macara a fost dărâmată de vânt în fața unui hotel din stațiunea Mamaia. Nu au fost raportate pagube, informează site-ul local CTnews.ro.
Fotografie principală: Gazeta de Sud / ISU Dolj
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro