Rușii cumpără din ce în ce mai multe cărți despre Germania nazistă și cel de-Al Doilea Război Mondial, în urma mobilizării „parțiale” decretate de președintele Vladimir Putin.

Astfel, vânzările de literatură despre cel de-Al Doilea Război Mondial au crescut cu 20%, în pofida unui declin general al vânzărilor de cărți în Rusia, scrie marți cotidianul economic Kommersant, citând principalele librării și edituri.

„Literatura care surprinde în mod direct evenimentele din momentul actual nu a fost încă scrisă și nu va fi scrisă pentru o lungă perioadă de timp, așa că oamenii caută intuitiv epoci istorice cu experiențe aparent corelate”, a explicat critica literară Galina Iuzefovici pentru Kommersant, citat de publicația independentă The Moscow Times.

„Oamenii încearcă să găsească o metaforă sau o alegorie convingătoare care să le permită să înțeleagă ceva despre ziua de azi”, a spus aceasta.

Una dintre cărțile căutate este „Războiul german: o națiune sub arme, 1939-1945”, de Nicholas Stargardt, care explorează modul în care cetățenii germani au perceput evenimentele din timpul războiului.

Vânzările acestei cărți au crescut de cinci ori după anunțul mobilizării din 21 septembrie, în lanțul de librării Chitai Gorod. Librăria online LitRes a constatat, de asemenea, o creștere de șaptesprezece ori a vânzărilor cărții lui Stargardt.

Tot printre bestselleruri se numără și „Memoriile lui Pavel Sudoplatov”, clasificate ca „secrete”, „Victorie într-un război secret. 1941-1945”, de Nikolai Nikulin, „Cronica războiului secret și a diplomației. 1938-1941”, de Pavel Sudoplatov.

Editura Alpina a declarat la rândul ei că a înregistrat o creștere cu 40% a vânzărilor cărții lui Viktor Frankl „Spune da vieții, orice s-ar întâmpla”, scrisă de un psihiatru care a supraviețuit lagărelor naziste. De asemenea, vânzările variantei digitale pe LitRes au fost de 3,7 ori mai mari în septembrie.

Editura Bombora a înregistrat la rândul ei o creștere a vânzărilor cărții „Călători în Al Treilea Reich”, a Juliei Boyd, a declarat un reprezentant al editurii, fără a preciza cifrele. Vânzările cărții care descrie ascensiunea mișcării naziste, prin ochii celor care au trăit-o, au crescut încă din luna februarie, iar după 21 septembrie s-a înregistrat un nou val de interes, notează Bombora.

Anunțul lui Putin privind mobilizarea „parțială” a rezerviștilor a declanșat proteste în mai multe regiuni ale țării și a generat un val masiv de emigrare.

Desfășurarea haotică a campaniei de mobilizare l-a forțat pe președinte să recunoască unele greșeli ale acestui proces, scrie The Moscow Times.

 
 

Urmărește-ne pe Google News