Astfel, tranzacțiile au înregistrat în septembrie un declin de 14,6% în Europa, dar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 2,7%, de la 2,4% în perioada similară din 2017.Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 30.430 unităţi, în scădere faţă de perioada similară din 2017 (35.637 vehicule).

  • Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat în septembrie scăderi ale vânzărilor de 27% şi, respectiv, 8%
  • Vânzările grupului german Volkswagen şi ale companiei americane Ford au înregistrat luna trecută un declin al livrărilor de 47,8%, şi, respectiv, 13,5%
  • Daimler a raportat un recul de 12%.

În schimb, primele nouă luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 13,7% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,3%, de la 3% în perioada similară din 2017. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 405.619 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – septembrie 2017 (356.693 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 6,3% şi, respectiv, 48,4%, în timp ce livrările companiei americane Ford şi ale grupului german Daimler au scăzut cu 1,7% şi, respectiv, 4,8%. Vânzările Volkswagen, cel mai mare producător auto european, au urcat cu 5,1% în primele nouă luni din acest an.

Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 și s-a relansat în 2004, cu modelul Logan, compania devenind un jucător important pe piaţa auto europeană.

Recent, Uzina de la Mioveni a împlinit jumătate de veac! Vezi cum s-a schimbat Dacia în 50 de ani!

Anul acesta, Dacia Duster, un alt model de succes al companiei, a devenit maşina anului în Marea Britanie, la Sun Motor Awards 2018.


Citește și… La doi ani de la scandalul echipamentelor de la Rio, apare un nou episod similar. Uniformele Armatei Române s-au decolorat după 6 luni, sub soarele din Afganistan!


Urmărește-ne pe Google News