La fine de sesiune, in Parlament si pe culoarele Guvernului se consuma o confruntare incredibila, determinata de inversunarea cu care PSD, cazut la o alarmanta cota in sondaje, se zbate sa-si recupereze electoratul traditional. In primul rand, pensionarii, categorie sociala cu milioane de voturi. Asa ca PSD insista sa-i fie votat grabnic proiectul de lege privind cresterea considerabila, cu 45%, a punctului de pensie, cu aplicare imediata.
Aparent, in sfarsit, o veste buna pentru defavorizatii care, dupa o viata de munca, in care au alimentat si fondul de asigurari sociale, traiesc la limita de jos a subzistentei, chiar in mizerie. Nu uit, insa, ca partidul care lanseaza aceasta initiativa generoasa este acelasi cu cel care a administrat vreo zece ani tara si e responsabil de multe din nedreptatile de azi, determinate de un sistem de pensii bramburit si inechitabil. Mi-e teama ca si de asta data PSD vinde amaratilor niste iluzii. Cu riscul caderii Guvernului, liberalii incearca sa explice ca ar fi bucurosi sa aplice eventuala lege, dar nu sunt destui bani. Sau pot fi deturnati din alte capitole catre consum, cu efectul periculos de crestere a deficitului bugetar si a inflatiei.
Solutiile politicianiste propuse de Geoana (Parlamentul sa-si reduca cheltuielile administrative, sa se mai puna o taxa pe tigari etc.) sunt paliative, mult departe de resursele necesare. Sefului PSD i-a scapat un porumbel din gura. Dupa votarea legii (aplicare imediata), ca PSD sa-si puna coronita, Guvernul sa dea o Ordonanta de Urgenta, esalonand acoperirea lui ‘45%. Adica, tot la anu si la multi ani. Ar fi nemaipomenit sa se gaseasca solutii rationale pentru salvarea pensionarilor. Dar ele nu pot fi improvizate cu gandul la vacanta si la urne.