O mare companie elveţiană care organizează croaziere intercontinentale continuă să facă afaceri cu cetăţeni ruşi, a semnalat un cititor al ziarului elvețian Blick, aflat pe una dintre navele care a ajuns în Emiratele Arabe Unite. „Au fost o mulțime de ruși în croazieră”, arată acesta, în urma discuţiilor purtate cu personalul navei și cu pasagerii.

Nava este operată de compania MSC Cruises, ale cărei rute din afara Europei se bucură în prezent de o popularitate crescută în rândul cetățenilor ruşi, arată jurnaliştii Blick. 

Potrivit acestora, compania are sediul la Geneva, aşa că se supune legilor şi reglementărilor din Elveţia, care includ restricţii de călătorie, interdicţii de import şi export în sectorul mărfurilor şi în cazul tranzacţiilor financiare. De pildă, nicio companie aeriană nu efectuează în prezent zboruri din Rusia către destinaţii din Uniunea Europeană și din spaţiul Schengen, spațiu din care face parte și Țara Cantoanelor. 

Respectăm legile țărilor în care operează navele noastre. Oaspeţii se pot îmbarca dintr-un port la alegere atât timp cât nu există restricţii de intrare sau şedere în ţara din care pleacă nava.

Răspunsul MSC Cruises pentru Blick:
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

Compania elveţiană: pasagerii nu sunt ruşi din Rusia

Începând cu ianuarie 2023, cetățenii și rezidenții Federației Ruse pot intra în 83 de țări fără viză. Aici sunt incluse și destinații populare de vacanță precum Egipt, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Turcia, dar și destinații apropiate de SUA, precum Mexic sau Costa Rica. 

Compania MSC Cruises susţine că numărul vorbitorilor de limba rusă de la bordul navelor sale este unul mic, iar pasagerii identificați de jurnaliştii Blick drept cetăţeni ruşi sunt, de fapt, fie cetăţeni din alte ţări, fie cetăţeni ruşi cu reşedinţa în altă ţară. Astfel, un rezident rus din Elveţia poate rezerva un bilet de croazieră sau un sejur în Dubai, fără ca tranzitul său să fie restricţionat de Elveţia sau de Emiratele Arabe Unite. 

Alţi operatori refuză rezervările cetăţenilor ruşi

În mai 2022, Uniunea Touroperatorilor Ruşi a anunţat că firma Carnival Corporation, operator de croazieră britanico-american, a încetat să vândă croaziere „cetăţenilor care locuiesc pe teritoriul Federaţiei Ruse, Republicii Belarus şi teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk din Ucraina”, arată jurnaliştii Blick. 

Călătoriile organizate de MSC Cruises rămân însă disponibile prin intermediul agenţiei ruseşti PAC Group, de pe site-ul căreia rezidenţii ruşi îşi pot cumpăra bilete pentru sfârşitul anului 2023. Alte agenţii ruseşti de turism, precum TUI Cruises sau Aida Cruises, nu mai vând astfel de călătorii pe piaţa din Rusia. 

Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

Războiul din Ucraina a lovit şi croazierele

La scurt timp după izbucnirea războiului, toate marile linii de croazieră au renunțat la rutele lor către și dinspre Rusia. În locul opririlor în Sankt-Petersburg au fost preferate mai multe porturi baltice. De asemenea, croazierele fluviale pe râurile rusești au fost întrerupte. 

În plus, războiul din Ucraina a sporit problema personalului de pe navele de croazieră, pentru că mulţi dintre membrii echipajelor erau cetăţeni ucraineni.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI