„Am fost solicitaţi să intervenim la o misiune de salvare a unor persoane de pe lacul Izvorul Muntelui, rămase în derivă cu vaporul de agrement în dreptul localităţii Ceahlău. La faţa locului s-a deplasat de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ – Garda 2 Poiana Teiului, cu şase subofiţeri cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum şi o barcă, iar, de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ – trei subofiţeri, cu o autospecială complexă de primă intervenţie la incendii, salvare şi prim-ajutor, cu o altă barcă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, notează Mediafax.
Pe vaporaș se aflau aproximativ 25 de persoane, între care un copil, însă acestea nu au fost nicio clipă în pericol, doar că nu mai puteau ajunge la mal.
În zonă, a ajuns şi un echipaj al Salvamont Neamţ, cu o barcă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, Robert Costan, vaporașul de agrement nu s-a mai putut deplasa din cauza unei defecţiuni la blocul motor al ambarcațiunii.
”Din fericire, nimeni nu a păţit nimic, pasagerii fiind aduşi în siguranţă la mal de către pompierii din Neamț, care au tractat vasul. Acesta rămăsese în derivă la 40 de metri de un ponton”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Citește și: Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 32 de județe. Vremea instabilă, până sâmbătă