„Doamna director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie mi-a spus că doar ce a terminat socotelile legate de vara care tocmai s-a încheiat şi putem declara vara anului 2024 ca fiind cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor ANM-ului, la fel cum fiecare lună a verii a bătut toate recordurile ultimilor 100 de ani, că măsurăm de 120 de ani la ANM”, a spus Mircea Fechet.

„În ceea ce priveşte precipitaţiile, pentru că am întrebat-o şi acest lucru, în luna august pentru zona Dobrogea doar în 2004 am avut precipitaţii şi mai multe decât am avut anul acesta, respectiv 92 de litri pe metru pătrat. Anul acesta, acum în luna august avem 85”, a continaut Mircea Fechet la Digi 24. 

Ministrul mediului a explicat că aceste schimbări climatice afectează pe toată lumea. 

„Ceea ce vreau să subliniez este faptul că schimbările climatice ne afectează pe fiecare dintre noi. Nu doar pentru că e mai cald decât era de obicei, avem recorduri de temperatură, însă fenomene de schimbări climatice nu înseamnă doar încălzire globală”, a transmis Mircea Fechet.

„Înseamnă şi fenomene meteo extreme de o intensitate din ce în ce mai mare şi cu o frecvenţă din ce în ce mai mare şi atunci când în media lunară tu ai 30 de litri pe metru pătrat şi plouă în 48 de ore 230 de litri sau 225 de litri, cât am avut la Mangalia, vă imaginaţi că asta pune atât autorităţile locale, cât şi oamenii, în general, într-o situaţie greu de gestionat”, a conchis Mircea Fechet.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Anul 2024 a adus atât în luna iulie, cât și în august, valuri de căldură care au durat mai mult de zece zile.

La stația meteo București Filaret s-au înregistrat zece zile de caniculă în iunie, 16 zile în iulie și 18 zile în august.

FOTO: Dumitru Angelescu (Libertatea)

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI