Sebastian Ghiță a avut la dispoziție doar zece ore pentru a se face de negăsit pentru anchetatori, din momentul când a plecat de la recepția SRI (23.00), organizată lunea trecută, și până când polițiștii au constat dispariția sa de la vila din Ploiești (09.00). Tocmai acest interval relativ scurt, dar mai ales faptul că planul a părut unul făcut în grabă, cauzat de pierderea imunității parlamentare, i-a făcut pe anchetatori să se concentreze mai mult pe două variante de fugă, susțin surse judiciare.

În primul rând, anchetatorii nu au găsit nicio probă care să demonstreze că Sebastian Ghiță a plecat din țară cu acte false pe la un punct de trecere a frontierei, așa cum ne-au mai asigura aceleași surse. Fostul parlamentar se afla sub control judiciar și nu putea părăsi legal țara. Ofițerii Poliției Române de la departamentul Persoane Urmărite nu au găsit niciun cetățean care să se asemene cu Sebastian Ghiță printre cele care au trecut hotarele țării în noaptea de 19 spre 20 decembrie. În plus, nici la cele câteva zboruri din noaptea de luni spre marți, de acum șapte zile, nu a fost sesizată vreo persoană care să se apropie de fizionomia lui Sebastian Ghiță.

Pe lângă București, Sebastian Ghiță se simțea ca peștele în apă

Astfel, varianta cea mai plauzibilă este că Sebastian Ghiță se află încă în țară, ascuns într-o regiune pe care o consideră sigură și unde poate păstra legătură cu persoane de încredere.

Pe lângă București, Ghiță se simțea ca peștele în apă, având, conform presei, inclusiv relații cu lumea interlopă, în alte județe.

Prahova a fost și este fieful lui Sebastian Ghiță, acolo și-a lansat afacerile și și-a impus interesele. A ajuns chiar să dicteze șefilor de Parchete din Prahova ce dosare să evite, așa cum reiese dintr-o anchetă DNA.

La Buzău locuiește unchiul lui Sebastian Ghiță, Vasile Domente, unul dintre interpușii care controlează afacerile fostului deputat, conform procurorilor antiorupție. Acesta deține și celebra cramă unde Ghiță și Ponta au susținut fără probe că venea des și Codruța Kovesi.

Prin intermediul unchiului, Sebastian Ghiță a înființat și a controlat mai multe afaceri din județul Galați, majoritatea în domeniul energetic.

Tocmai relațiile pe care Sebastian Ghiță și unchiul său le au în Galați, județ aflat în vecinătatea Republicii Moldova, îi fac pe anchetatori să mai ia încă o variantă plauzibilă în considerare. Mai exact, aceea a evadării peste Prut a fostului deputat, în Republica Moldova.

Citește și: Șoferul lui Sebastian Ghiță, audiat după ce fostul deputat a dispărut

 
 

Urmărește-ne pe Google News