Luca, 21 ianuarie 1976, ora 16.45, Bucuresti. Varsator cu ascendent in Rac. Evenimentul astral al anului 2008 este mai dificil, si este vorba de cuadratura pe care Pluto din Sagetator o formeaza cu Luna dv. din Fecioara, aspect pe care e posibil sa il fi resimtit si in 2007. Este o perioada cu intense trairi emotionale, in care depresiile pot fi majore. Aveti o durere pe suflet, care va afecteaza enorm si de care nu puteti scapa. Nu va puteti elibera de un balast emotional negativ, ceea ce declanseaza o stare dificila pentru fizic si psihic. Toanele sunt frecvente, nu veti fi gasit in aceeasi dispozitie de la o zi la alta. Sunteti expus la drame sentimentale si probleme de sanatate. Sufletul dv. pierde ceva drag in aceasta perioada, dezechilibrul emotional pandeste. Aveti un dusman – vazut sau nevazut, exterior sau interior – care va poate da viata peste cap.

Daniel Ostecioaia, 7 decembrie 1988, ora 19.00, Bucuresti. Sagetator cu ascendent in Rac. Evenimentul astral al anului 2008: Uranus in Pesti formeaza un aspect de trigon cu Venus, din Scorpion. Descrie o perioada de inflorire a vietii dv. sentimentale si sociale. Faceti cunostinte noi si va aratati dispus sa legati relatii.
Acum se poate dezvolta o relatie sentimentala de viitor, o poveste de dragoste sau o prietenie solida. Va puteti indragosti de o persoana din cercul dv. de cunostinte sau puteti avea o relatie intermediata de un mijloc de comunicare (relatie prin internet, de exemplu). Aduceti noutate si vreti sa va manifestati propriile dorinte in cuplu. Transformati dragostea in prietenie si prietenia in dragoste foarte usor, descoperind ca una fara alta nu se poate.

Aveti parte de evenimente placute, ce va fac sa simtiti ca traiti la intensitate maxima. Va bucurati de simpatie si prietenie in cercul dv. de cunostinte.

Alexandra Iacob, 14 martie 1987, ora 17.30, Piatra-Neamt. Pesti cu ascendent in Fecioara. Evenimentul astral al anului 2008: Jupiter din Capricorn formeaza un aspect de trigon cu Marte, din Taur si garanteaza succesul oricaror initiative si afaceri personale. Tot ceea ce construiti cu mana dv., tot ceea ce iese din munca dv. se poate bucura de succes, ceea ce va asigura o evolutie ascendenta.

Aveti curajul de a actiona acum, pentru ca proiectele dv. sunt protejate de noroc. Orice plan care necesita efort si implicare fizica sunt avantajate, performantele sunt notabile. Energia in crestere da nastere unor rezultate deosebite, va afirmati din plin, aratand de ce sunteti in stare. Relatiile cu barbatii – superiori, colegi, sot, oficialitati – sunt benefice si stimulative. Stiti sa faceti fata chiar si celor mai mari presiuni, dar va bucurati si de sansa si protectie.

Ioan Gatea, 1 iulie 1958, ora 5.00, Alba. Rac cu ascendent in Rac. Evenimentul astral al anului 2008: Uranus intra in casa astrologica X si incepe o etapa de cativa ani pe plan socio-profesional. Cu Uranus in acest sector al cerului nimic nu este 100% sigur, totul se poate schimba de la o luna la alta, deci va puteti schimba sefii, mediul social, cercul de cunostinte, poate chiar profesia. Sunteti curajos sa incercati orice, constient ca numai riscand puteti gasi calea care vi se potriveste.

Viata sociala cunoaste modificari si rasturnari neasteptate. Apare multa lume noua, dar puteti pierde si multe din vechile cunostinte. Chiar daca totul este atat de instabil, va place noutatea si schimbarea si sunteti mereu curios ce va aduce viitorul. Puteti cladi o cariera pe cont propriu, intr-o afacere personala, independenta. Vreti sa fiti propriul sef, deci daca va tenteaza sa va deschideti o afacere personala, indrazniti, ar putea fi calea mult cautata! Totusi, tineti cont ca e o perioada riscanta: pe cat de usor obtineti un avantaj, pe atat de repede il puteti pierde.

Alexandra Ceaus, 8 martie 1985, ora 5.30, Bucuresti. Pesti cu ascendent in Varsator. Evenimentul astral al anului 2008 este unic in viata, deoarece Uranus trece acum prin zodia dv. natala, Pesti. E mare agitatie in viata dv. Veti dori, mai mult ca oricand sa va rupeti de tipare vechi, simtiti nevoia unei eliberari de acele blocaje care va tin pe loc, fie ca e vorba de vechi relatii, de vechi afaceri sau orice alt domeniu care inca va mai tine cramponata de trecut.

Acum e momentul ideal pentru o innoire de proportii, pentru a va manifesta altfel personalitatea. Puteti straluci, pur si simplu, puteti iesi in evidenta, deci poate fi un moment de progres deplin. E o perioada dificila totusi, riscurile sunt majore in tot ce faceti, ca atare trebuie sa va asumati propriile decizii, sa fiti convinsa ca ceea ce hotarati va va duce spre reusita. Sunteti capabila de acte excentrice, socante, care vor uimi anturajul, dar vor fi doar o cale de a va manifesta propria vointa, fara a mai tine cont de altii.

E un moment bun pentru initiative in plan personal, pentru o afacere proprie, pentru afirmare, lansare, eliberare de ceea ce va bloca evolutia, pentru calatorii importante si pentru a va schimba modul de a fi.

Florentina Selaru, 1 noiembrie 1964, ora 18.00, Drobeta Turnu Severin. Scorpion cu ascendent in Taur. Evenimentul astral al anului 2008: Saturn in Fecioara formeaza sextil cu Soarele din Scorpion si va ajuta sa deveniti mai organizata si mai eficienta in ceea ce faceti. Eforturile ajung la realizari concrete, deci va fi o perioada in care toate va ies bine, daca va cana-lizati fortele spre un scop unic, bine conturat. Apar sanse de avansare si de afirmare, rabdarea de pana acum fiind rasplatita cu ceea ce meritati.

Investitiile masive sunt favorizate: case, terenuri, proprietati. Imaginea dv. socio-profesionala e mult mai bine conturata si pozitia in societate devine mai stabila. Castigati respectul si admiratia lumii. Poate fi o perioada in care va simtiti pe teren sigur, fara sa mai simtiti nevoia de vreo schimbare.

Georgia-Karina Mindu, 23 aprilie 1989, ora 1.00-1.15, Bucuresti. Taur cu ascendent in Capricorn. Evenimentul astral al anului 2008 e deosebit, pentru ca Jupiter trece prin zodia dv. ascendenta, Capricorn, si deschide o noua etapa in viata dv. E un nou inceput pe toate planurile. Va bucurati de influenta benefica a lui Jupiter, eveniment ce nu va mai avea loc decat peste 12 ani. Anul in care Jupiter trece peste Ascendent nu ramane unul oarecare in viata unui om: e an de renastere, aduce noutate, un suflu nou, speranta, entuziasm, perspective catre care sa va avantati cu mai mult curaj. Dintr-odata veti vedea ca lucrurile au si alt mod de interpretare decat inainte si exista loc de nou chiar si in cele mai stabile situatii. Veti simti nevoia sa schimbati totul – atitudinea fata de oameni, aspectul exterior, modul de viata, idealurile… Capatati un tonus pozitiv, plin de viata.

Acvaria (www.acvaria.com)
Astrologul Libertatii

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News