„O persoană a murit şi 20 au fost rănite”, a indicat pe Twitter Karolina Galecka, purtătoarea de cuvânt a municipalităţii.

La rândul său, ministrul sănătăţii, Lukasz Szumowski, a precizat că „cinci persoane sunt în stare gravă”.

Autobuzul, de tip articulat, a lovit barierele la ieşirea de pe un mare pod peste Vistula. Partea din faţă a vehiculului a căzut de la o înălţime de circa cinci metri, iar cea din spate a rămas aplecată pe marginea carosabilului.

În ce priveşte cauza accidentului, prima ipoteză luată în calcul este că şoferului i s-a făcut rău la volan, au indicat pompierii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește-ne pe Google News