Patru membri ai echipajului de pe MS Roald Amundsen au fost spitalizați, vineri, când nava a ajuns în portul Tromsoe și ulterior au fost diagnosticați cu probleme respiratorii. De asemenea, alți 32 de oameni, dintre cei 158 de membri ai personalului, au avut rezultate pozitive.
În timp ce echipajul a fost pus în carantină pe navă, cei 178 de pasageri care au sosit, vineri, au fost debarcați înainte de a avea rezultatele testelor. Acest lucru a declanșat o operațiune complexă a autorităților, care încearcă să îi localizeze pe pasageri pentru a opri o eventuală răspândire a virusului în comunitate.
Focarul s-ar putea extinde
Până în prezent, patru dintre cei 387 de pasageri care au mers în două croaziere separate, începând cu 17 iulie, au fost testați pozitiv, a transmis Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) și municipalitatea din Tromsoe.
„Ne așteptăm să identificăm mai multe infecții legate de acest focar”, a declarat Line Vold, un reprezentant al FHI, adăugând că pasagerilor li s-a cerut să intre în autoizolare.
Hurtigruten Line, proprietarul vasului MS Roald Amundsen, precum și a altor 15 nave, a devenit, la jumătatea lunii iunie, prima companie care a reluat croazierele, după trei luni de blocaj din cauza pandemiei de coronavirus.
Duminică, un purtător de cuvânt al FHI a declarat că tuturor pasagerilor de pe vasul de croazieră li s-au transmis mesaje.
Dintre persoanele infectate cu COVID-19 care făceau parte din cadrul echipajului, cele mai multe erau din Filipine, iar restul de naționalitate norvegiană, franceză și germană.
La începutul pandemiei de coronavirus, mii de pasageri au rămas blocați pe navele de croazieră din apele internaționale, iar operatorii de turism au fost nevoiți să anuleze călătoriile și să declanșeze concedieri în masă.
Foto: EPA