– Dacă găseşti un trifoi cu patru foi, vei avea noroc.
– Ienupărul te protejează de hoţi şi de accidente.
– Iedera care creşte pe casă îi apără pe locatarii imobilului de spirite rele şi de blesteme. Se mai zice că iedera purtată de mirese atrage noroc în căsnicie.
– Se spune că aduce ghinion să aduci flori la bordul unui avion.
– Dacă în prima zi de toamnă prinzi în palmă o frunză care cade din copac, nu vei răci toată iarna.
– Se zice că vâscul ocroteşte casa de fulgere şi de trăsnete. De asemenea, dacă vrei să ai parte de bunăstare, pune pe masa de Crăciun şi pe cea de Anul Nou o crenguţă de vâsc.
– Salciile crescute lângă casă au rol protector.
– Dacă plantezi un ienupăr în faţa uşii, vei fi apărat de rele.
– Petalele de trandafir presărate prin casă înlătură stresul, readuc armonia în familie şi calmează spiritele.
– Florile de gălbenele puse sub pat te feresc de insomnii.
– Se spune că dacă ai la tine o crenguţă de stejar vei fi protejat de toate necazurile.
– Busuiocul te apără de spiritele rele. De asemenea, dacă ţii o crenguţă de busuioc în portofel vei avea noroc la bani.
– Florile de soc purtate la nunţi aduc noroc mirilor, iar dacă lângă casa ta cresc arbuşti de soc, vei avea locuinţa protejată de rele.
Plante «norocoase»
Trifoiul (Oxalis) sau trifoiul norocos e un simbol al norocului şi al belşugului. Nu trebuie să-ţi lipsească din casă.
Şi bambusul (Dracccaena sanderiana) e o plantă aducătoare de noroc. Se spune că prezenţa unui bambus în casă sporeşte puterea rugăciunilor
Una din plantele despre care se spune că “aduc” banii în casă este şi Pomul banilor (Crasula Ovatta)
Tot pentru noroc şi prosperitate sunt recunoscute şi florile de iasomie (Jasmin)
Bujorul este venerat de chinezi, fiind considerat regele florilor. Cei care îl culeg au parte de belşug, iar despre bujorul roşu se zice că aduce noroc în dragoste.
Gălbenelele (Calendula officinalis) sunt poate plantele cu cele mai multe efecte benefice. Cel puţin aşa spun tradiţiile româneşti. Florile proaspete atrag succesul şi inspiraţia în tot ceea ce faceţi.
Flori «cu ghinion»
Plantele şi florile care au frunzele ascuţite sau care te înţeapă când le atingi sunt considerate aducătoare de ghinion. Le poţi aşeza lângă televizor sau lângă computer, pentru că absorb energia magnetică.
– Plantele mari reprezintă energie negativă, aşa că alege flori de înălţime medie.
– Nu ţine flori în baie, căci norocul nu va fi de partea ta.
– Nu păstra florile uscate, aduc ghinion.
– Se spune că fetele care au cactuşi în casă rămân nemăritate.
– Şi ficusul e o plantă despre care se zice că nu e bine să o ai în locuinţă. I se mai spune şi planta învrăjbirii.