„Creștinism vs huliganism. Creștinismul nu este niciodată la cuțite cu realitatea. E mereu decent și profund realist. Niciodată strident, niciodată simplist. Un creștin real nu agresează, nu înjură de toți zeii invocând mama adversarului, nu scuipă spre alții și mai ales în sus, nu urlă, mai ales la microfon (îi înțelege utilitatea), nu se dă în spectacol, întrucât simte ridicolul, nu (se) filmează compulsiv, nu strigă imperativ”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.
„Creștinismul asimilat te scutește de compromitere, te îmblânzește, te rafinează lăuntric, te înțelepțește”, a adăugat el.
Afirmațiile au venit după ce parlamentari și simpatizanţi AUR au fost protagoniştii unor scene violente, atât în Parlament, unde au strigat și şi-au jignit colegii, exprimându-şi dezacordul faţă de proiectul privind prevenirea separării copilului de familie, cât şi în afara Parlamentului, unde au ameninţat, au fost violenţi cu jandarmii şi l-au agresat verbal şi fizic pe fostul premier Ludovic Orban. Totodată, o colaboratoare AUR a fost dusă la Poliție după ce a încercat să intre în sediul Parlamentului cu patru gloanţe în geantă.