„Ignoranţa e urmarea «păcatului prostiei». Acesta presupune ratarea întâlnirii cu necesara cunoaştere, deşi echipamentul «gnoseologic» strict necesar este la purtător, în dotare”, a scris Vasile Bănescu, pe pagina sa de Facebook, fără să-l indice direct ca țintă a postării pe Teodosie.
„El trebuie însă folosit. E o datorie ilustrată inclusiv în parabola biblică a talanţilor, despre care se vorbeşte adesea cu patos, ca şi cum ea ar fi fost cu adevărat înţeleasă şi asumată personal”, a mai scris Vasile Bănescu.
„A refuza să te smulgi din ignoranţă, a o transforma instinctual în viclenie, a nu-ţi păsa de realitate şi de sensul vieţii (creştine), aceasta fiind în altă parte decât în divertisment, în colcăiala intrigilor şi calomniilor, în parvenire, ritualism sau ridicol hieratism, a comite în serie păcatul prostiei aliat cu cel al trufiei, înseamnă nu doar a te rata şi ajunge impostor, ci a-i împinge şi pe alţii pe calea smintelii şi orbirii”, a adăugat Vasile Bănescu.
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române adaugă: „Boala ignoranţei e, în general, curabilă”.
„Vindecarea e însă dificilă și nu vine de la sine. E nevoie de smerenie, admirație și ascultare. De ochi și urechi pentru adevărul pe care l-ai contrazis îndelung. În stadiul final, încremenirea în ignoranță coincide cu încremenirea ireversibilă în prostie, păcatul devenind viciu și lenea mintală/morală supliciu”, mai spune acesta.
ÎPS Teodosie spune că omul bolnav a păcătuit
Arhiepiscopul Teodosie este cunoscut pentru afirmațiile sale care generează controverse în spațiul public.
Recent, la Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat „cum convingem un om bolnav că nu trebuie să cârtească?”.
„Îl convingem după logică. Boala este urmare a păcatului. Am primit suferinţă pentru că am păcătuit. Acum, să primim boala ca o jertfă şi să ne rugăm, că Dumnezeu se milostiveşte dacă ne rugăm sincer, cu căinţă, şi poate să ne ridice şi adeseori a ridicat pe bolnavi”, a răspuns Teodosie.
Printre alte declarații recente care au făcut vâlvă se numără sfatul dat unei femei care s-a plâns că e abuzată psihologic de soț și afirmația că o femeie căsătorită „trebuie să poarte ceva pe cap”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
mariusica41 • 16.07.2024, 07:16
Eu cu ce am pacatuit la varsta de 13 ani de m-am imbolnavit? Am 4 operatii pe creier. Sa ma rog pt ce? Nu mai cred in minciunile voastre cu sfintii si dumnezeii vostri.
gigiladrea • 15.07.2024, 15:05
banescu pare singurul intreg la cap din bor dar escrocul de teodosie a castigat si a obtinut inlaturarea lui banescu din functie ca asa e in viata cei cinstiti pierd intotdeauna in fata celor necinstiti