„Icoana nu este o armă, ci o fereastră prin care privești și ești privit. E spațiul vizual, suspendat diafan între cer și pământ, al dialogului în rugăciune, act adânc civilizator, nu barbar demolator. Icoana poartă în ea mereu un chip tăcut, smerit, nu descompus de ură și greu de privit. Icoana nu face politică, nu protestează, nu validează războaie, nu expectorează injurii”, a scris Vasile Bănescu, pe pagina sa de Facebook, fără să o indice direct ca țintă a postării pe Șoșoacă.

„Ea doar invită tăcut la anamneză morală, la pocăință discretă, la adunarea gândurilor din risipire, la împărtășirea lor chipului blând, care te privește intens până dincolo de frontiera acestei vieți, sperând ca tu să înțelegi că nu chiar totul e deșertăciune”, a conchis Vasile Bănescu.

Scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European

Diana Şoşoacă a fost evacuată joi din sala de plen a Parlamentului European, în timpul dezbaterii care a precedat supunerea la vot a candidaturii Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene.

„De câți colegi e nevoie pentru a fi escortată din sală? Cred că ați vorbit destul”, a declarat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

„Am dreptul să vorbesc. Am fost votată de români”, a declarat Șoșoacă în timp ce a fost invitată să iasă din sala de plen. Înainte să iasă, aceasta și-a pus la gură o botniță și a ridicat o icoană strigând în engleză: „Credem în Dumnezeu”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News