Faptul că unii dintre aleşii PDL au ales să meargă în Partidul Mişcarea Populară nu i-a căzut deloc bine lui Vasile Blaga. Astfel, preşedintele democrat liberalilor a avut o întâlnire cu unul dintre cei care au plecat. Fostul preşedinte al Senatului a avut o discuţie cu deputatul Florin Secară, proaspăt membru al Mișcării Populare într-un loc mai puţin obişnuit.
Dialogurile dintre cei doi s-au desfășurat într-o lumină semiobscură, iar atmosfera din locul în care s-au întâlnit a fost marcată de tensiune și furie. Este posibil ca Vasile Blaga să îi fi cerut lui Secară să revină în PDL, după cum este posibil și ca întâlnirea să fi fost absolut întâmplătoare. Totuşi, Blaga și Secară au fost văzuți stând de vorbă duminică seara la VIP, într-un cinematograf la un mall din București. Politicienii au venit și au plecat separat de la film, iar discuția pe care au avut-o în sala de cinema nu a ajuns și la urechile altor spectatori, fiind protejtă de dialogurile de pe ecran. Deși a avut de ales între mai multe titluri de filme, Vasile Blaga, care încheia o săptămână extrem de nefastă din cariera sa politică, a optat pentru „Furia”, regia Paco Cabezas, cu Nicolas Cage în rolul principal.

Se pare că mai mulţi primari PDL sunt pe cale să se înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară. Printre aceştia s-ar număra primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, primarul muncipiului Alba-Iulia, Mircea Hava, şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În ceea ce-l priveşte pe finul lui Traian Băsescu, Gheorghe Falcă, acesta este înscris în Fundaţie încă din 2013, dar că nu părăseşte încă PDL pentru a nu-şi pierde mandatul.

Acest lucru este valabil şi în cazul celorlalţi ediţi ai democrat liberalilor pentru a nu rămâne fără mandat. Tocmai de aceea discuţiile care se poartă cu aceştia sunt pentru înscrierea lor în fundaţie.

Însă, înscrierea lui Emil Boc, George Scripcaru, Mircea Hava sau Gheorghe Ştefan în Fundaţia Mişcarea Populară ar fi un semnal important pentru ceilalţi membri PDL, mai ales în judeţele acestora, au explicat sursele citate.

 

George Scripcaru, Mircea Hava şi Gheorghe Ştefan sunt şi liderii organizaţiilor judeţene ale PDL din Braşov, Alba şi, respectiv, Neamţ, astfel că odată cu ei ar urma să se orienteze spre Mişcarea Populară din democrat-liberalii din aceste filiale.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News