Vasile Coman, liderul grupului de ingineri care a evadat cu iahtul din România comunistă: „Securitatea nu a înțeles când și cum am plecat”

Au ajuns în Turcia pe 4 iulie 1988

Artizanul acestei plecări spectaculoase din țară, inginerul Vasile Coman, acum în vârstă de 66 de ani, a relatat pentru Libertatea modul în care s-a derulat acțiunea din perioada iunie – iulie 1988. 

Alături de acesta au plecat din țară alți patru ingineri, Mihai Constantin Turcanu, Narcis Nicula, Stelian Ioniță și Sorin Popa. Coman a ajuns, ulterior, în SUA, unde a avut o carieră de succes în domeniul ingineriei aerospațiale, fiind însoțit și de Sorin Popa. 

Ioniță și Turcanu au luat, din Turcia, direcția Australiei, în timp de Nicula a revenit în România, după un periplu în Grecia, cu scopul de a ajuta alți români să plece din țară. Cei cinci români au călcat pe pământul Turciei în data de 4 iulie 1988, exact de ziua națională a SUA, după un periplu pe Marea Neagră.

Securitatea comunistă a aflat de evadarea inginerilor români de la radio Europa Liberă. Un articol despre sosirea acestora în Turcia a apărut în ziarul Hürriyet, subiectul fiind preluat, ulterior, de realizatorii români de la Europa Liberă. Șocul reprezentanților Securității a fost foarte mare.

Recomandări

Dosarul polițiștilor-torționari de la Secția 16, condamnați la închisoare. Instanța: „Scopul lor a fost de a pedepsi și de a înjosi”

După o analiză a modului în care s-a desfășurat fuga din țară a celor cinci români, s-a dispus sancționarea a nouă cadre de securitate cu funcții de conducere, din București, Bacău și Constanța. 

Inginerul Vasile Coman visa să ajungă la Boston

Inginerul român se gândea de 14 ani să plece din România și să ajungă la Boston, în SUA. 

„În 1972, când am hotărât să plecăm, noi, ca familie, am depus cerere să emigrăm în Italia și nu ne-au aprobat, bineînțeles. Apoi, pentru mine a fost un efort continuu cum să plec în America. Pentru mine ăla a fost visul. Am citit despre rachetele Apollo, că la Boston s-a făcut aparatura de ghidare.

Și m-am gândit eu că, dacă această aparatură s-a făcut la Boston, înseamnă că este cel mai tare oraș din lume în acest domeniu. Și așa a și fost. Am locuit și am lucrat acolo 25 de ani”, spune Vasile Coman, care avea 30 de ani, în 1988. 

Planul evadării a fost opera mai multor oameni capabili, cu studii inginerești și experiență în navigație. 

Recomandări

Libertatea a vizitat „castelul” din Albi unde a stat naționala la Mondialul din 1998, ultimul la care am fost: „La Réserve le-a purtat noroc. Când au plecat «departe de casă», au pierdut”

„Inițial am vrut să plec pe la sârbi, dar aveam un prieten care a trecut de două ori și a fost dat înapoi. Apoi am început să construiesc un balon, un deltaplan, adică să pun în aplicare ce am învățat la facultate. Mai târziu, un amic de-al meu, Marius Albu, cel care a ajuns să fie singurul om în care a făcut înconjurul lumii cu un iaht și care era salvamar, mi-a zis că se poate pleca pe Marea Neagră, până în Turcia”, relatează Coman. 

La prima tentativă a ajuns din greșeală în Bulgaria

Prin urmare, prima tentativă de plecare a fost pe Marea Neagră, cu o barcă pneumatică. „Pentru că nu aveam navigație, am ajuns la bulgari unde am fost depistați și dați înapoi în România. Am ajuns, astfel, în arest la Constanța, unde am stat numai vreo 50 de zile pentru că se știa că vine un decret cu grațierea.

În arest am cunoscut un tip, Ovidiu, care a plecat prin canalul Zaton din Delta Dunării. El mi-a zis că pe acolo se poate ieși la mare pentru că nu este păzit”, își amintește inginerul Coman.

Bărbatul spune că, la a doua tentativă de ieșire ilegală din țară a ales varianta aflată de la amicul de detenție. Canalul Zaton se află între brațul Sfântu Gheorghe și Gura Portiței. „Chestia era că acolo adâncimea apei pe care te puteai lansa era foarte mică și trebuia ca cineva să spună exact cum te strecori ca să ajungi spre mare, pentru că altfel era mlaștină.

Tipul respectiv reușise să iasă pe acolo, dar a mers la un vapor despre care a crezut că este turcesc. Era bulgar, iar echipajul l-a trimis înapoi, în România”, a afirmat inginerul. 

100.000 de lei, costul întregii operațiuni

Costul total al operațiunii de evadare, care urma să fie pusă în practică în scurt timp, a fost de peste 100.000 de lei. Drept comparație, un autoturism Dacia se vindea în 1998 cu circa 70.000 de lei. 

Pentru ca planul să funcționeze, era nevoie de o ambarcațiune care să reziste pe mare. Inițial, inginerul s-a gândit să construiască un catamaran. A și fost la o fabrică din Reghin ca să cumpere fibră de sticlă. 

Ulterior, a aflat despre un iaht de vânzare în București. „Era un iaht din clasa Star, din dotarea lotului olimpic al României, care a fost cumpărat de un pilot de avion din București, fiind trecut în acte pe numele soției acestuia. El se chinuia să-l vândă cu 20.000 de lei. Eu i-am zis direct că îi dau 45.000 de lei. Când a auzit de suma asta, și-a scos soția din spital, care era bolnavă, și a adus-o ca să facem actele. 

Nu l-am înregistrat imediat la căpitănie la Snagov pentru că era o perioadă de 30 de zile în care puteai să îl folosești chiar dacă era pe numele fostului proprietar. Între timp, eu, Ioniță și Turcanu am făcut un curs de iahting pe lacul Herăstrău. Nu ne-au dat atunci legitimațiile pentru că au zis că, în anul anterior, au mai dat la unii care au plecat din țară. Ne-au chemat în toamnă ca să ne dea documentele”, a mai afirmat Vasile Coman.

Permis pentru pescuit în Deltă

Pentru că intenționa să atașeze și un motor, iahtul fiind unul doar cu vele, inginerul român a cumpărat și o autorizație de navigație cu motor pe Dunăre. „Trebuia să aștepți vreo șase luni să dai examen. Dar tipul de acolo, pentru că mulți dintre cei care veneau să dea examen nu mai reveneau să se autorizeze și să își ridice documentul, a șters un nume și m-a trecut pe mine.

Deci am obținut toate autorizațiile necesare, aveam permis să pescuim jumătate de tonă de pește din Deltă. Am dat 2.700 de lei pe asta. De asemenea, am avut permis inclusiv pentru ridicarea cu macaraua a iahtului de pe remorcă pentru a fi pus pe apă. Am plătit și taxa de intrare în Deltă, care s-a introdus în sezonul ăla”, a mai afirmat Coman.

„La Tulcea se știa că vrem să plecăm”

Iahtul a fost dus din București până la Tulcea cu un taxi care a tractat o remorcă specială pentru ambarcațiune. „Cand am ajuns în Tulcea, prin 20 iunie 1988, deja aveam absolut toate actele. Aveam și carnețelul roșu cu care trebuia mers în fiecare port pentru a fi ștampilat.

Când a ajuns Mihai Turcanu la căpitănie, la Tulcea, pentru ștampilă, căpitanul de acolo i-a zis direct «ați dat banii degeaba». Deci se știa acolo cam ce vrem să facem noi, că vrem să plecăm din țară”, a completat inginerul. Pe lângă iaht, cei cinci aveau și o barcă pneumatică, un motor de 12 cai și un caiac profesional. 

Mișcarea următoare a fost o deplasare până în zona canalului Zaton, pentru o recunoaștere. „După ce am văzut la fața locului care era situația, ne-am întors la Tulcea. Când ne-au văzut cei de la Tulcea s-au relaxat, pentru că ar fi înțeles că nu am reușit, dacă ne-am întors.

Atunci am decis să bag iahtul la șantierul naval din Tulcea ca să îl modificăm. Avea o tonă și jumătate, am demontat o parte și am înlocuit-o cu o chestie făcută din metal, ca un scut, gol pe dinăuntru. 

Am pus două ferestre sus și două jos, am acoperit ferestrele de jos și sus am băgat nisip și am făcut încă o tablă. Ideea era să mergem așa cu el până la intrarea în canal, acolo dădeam jos ferestrele alea, curgea nisipul și devenea foarte ușor. Așa am și făcut. L-am tras la mal, am scos coaja de tablă, am pus cealaltă tablă și am mers pe canal, ca o lotcă, până la mare. Am avut inclusiv și o plasă de camuflaj. Am plecat seara și am parcurs cei 24 de kilometri ai canalului până a doua zi la prânz”, a precizat inginerul român.

Aparat radio Gloria, folosit pentru navigație

În aceeași zi, în cursul serii, aventura a continuat cu ieșirea pe Marea Neagră și drumul spre Istanbul. „Am plecat, practic, în cursul unei aplicații militare care se desfășura pe mare. Nu ne-a băgat nimeni în seamă. Am trecut pe lângă platformele Gloria și am ieșit în larg. Aveam o hartă militară a Mării Negre, pe care am obținut-o la Bacău, pe care erau trecute radarele. Nu puteau să ne vadă. Datorită curburii pământului ei vedeau, în cel mai bun caz, la un metru jumate deasupra mării. Iahtul nostru avea 80 centimetri. 

Secretul reușitei a fost și că am folosit un radio Gloria pe post de aparat de navigație, plus o busolă mare. Am folosit aparatul pentru a determina cu exactitate, în funcție de cum se recepționa semnalul radio, unde se află Constanța, Burgas și Varna. Le-am pus la kilometru pe suprafața Mării Negre. Am vrut să ies în afara liniilor maritime care veneau dinspre Istanbul și am acostat la 40 de kilometri de oraș. Am făcut 63 de ore până în Turcia”, a completat acesta. 

Șase rezervoare de Trabant montate pe barcă

Coman a precizat că prietenul său, Marius Albu, cel care i-a ajutat în operațiunea de la Tulcea, a organizat în 1989 o acțiune similară cu un catamaran, idee preluată tot de la el. 

„Știind pe unde am ieșit noi, a organizat o plecare cu un grup de alți șase din Bacău și a ajuns la Istanbul pe același traseu. Din grup a făcut parte și Valentin Antohi, un bun prieten al meu din Bacău care locuiește acum la câteva străzi de mine în Andover (Massachussetts).

Valentin făcea parte din același grup de alpiniști din Bacău cu mine și Marius și el ne-a ajutat să plecăm de pe țărm de la Mamaia în prima încercare de a fugi, când am ajuns la bulgari”, a afirmat inginerul român. 

Pentru a avea benzină suficientă, Vasile Coman a cumpărat șase rezervoare de Trabant, soluție găsită în lipsa canistrelor, care nu se găseau pe piață. Pe mare au avut și alte peripeții, cum ar fi ruperea unei părți din cârmă și ceva probleme la prinderea motorului de iaht, dar au fost rezolvate.

Traseul pentru evadare, imposibil de păzit

Ulterior, s-au mai pregătit încă trei echipaje, care urmau să evadeze pe același traseu, dar a venit luna decembrie 1989 și evenimentele care au dus la căderea dictaturii comuniste. 

Efectiv nu se putea păzi locul ăla. Nu exista pământ pe o rază de mulți kilometri. Cei de la Securitate au fost disperați după aceea, pentru că nu au înțeles când am plecat și cum am plecat” – spune inginerul Vasile Coman. 

„Degeaba a zis Securitatea că nu am fost controlați, pentru că, de exemplu, la Mahmudia, pe unde am trecut ca să ajungem pe canal, am așteptat vreo șase ore că să ne pună ștampila, să se documenteze că nu vrem să plecăm ilegal. 

Aveam toată documentația posibilă și imposibilă, cu excepția permisului de graniță. Nu aveau ce să facă pentru că aveam absolut toate actele legale de navigare pe Dunăre. Nici nu au verificat că, la Tulcea, am fost înregistrați cu permis de navigație cu motor, și nu cu vele. Cei de la București, de la Securitate, habar n-aveau de ce acte aveai nevoie pentru navigat pe Dunăre. 

Mă amuză că, apoi, i-au învinovățit pe toți cei de la Securitate din diverse orașe fără să înțeleagă că, de fapt, determinarea traseului pe care am plecat era esențială în prevenirea altora să fugă pe aceeași cale. Niciun plan de urmărire nu dădea rezultate pentru viitor dacă nu aflau cum am plecat”, afirmă inginerul. 

Unul dintre arhitecții celui mai scump program militar al Americii

După ce au acostat în Turcia, au mers la autorități și au fost duși în zona destinată emigranților. Vasile Coman a stat în acest lagăr timp de 18 luni până să poată pleca spre SUA. La Boston și-a găsit rapid loc de muncă și a ajuns să lucreze la primul web browser, realizat de compania Spyglass. „Era browserul Mosaic, apoi a apărut Netscape.

Sunt unul dintre cei care au lucrat la Spyglass la început, la primul browser de C++. De acolo am început să fac consultanță, am lucrat în computere, am fost CTO (chief technology officer – n.r.) la cel mai de succes management-consulting din lume. 

Am lucrat la peste 100 de companii. Și sunt, de astea, serioase. Am fost la Boeing, unde am fost unul dintre arhitecții celui mai scump program militar al Americii. Am lucrat la Intel, unde am realizat toate aplicațiile privind lanțul de aprovizionare, am lucrat la Apple” – mai spune Vasile Coman.

Inginerul român spune că în SUA a și înființat trei companii. „De un an și ceva, am scos o teorie foarte interesantă, despre istoria informației și business. Acum lucrez la două chestii foarte importante. Una este o platformă de «enterprise software», o chestie absolut nouă pe care am pus-o la punct după 30 de ani. Mai lucrez la o nouă arhitectură de computere, care îmbunătățește viteza de scriere a codurilor de 100.000 de ori”, a spus inginerul. 

Vasile Coman are doi copii, o fată și un băiat. Fata acestuia lucrează în domeniul sateliților militari, având un master în astronautică, iar băiatul este inginer principal la Amazon.

Foștii proprietari ai iahtului, luați la întrebări de Securitate

Oamenii Securității i-au verificat, ulterior, și pe foștii proprietari ai ambarcațiunii. Unul dintre aceștia a fost Ioan Dascălu, din București, care a vândut ambarcațiunea pilotului de la care a cumpărat-o Vasile Coman. 

Dascălu povestește, pentru Libertatea, că a îmbunătățit mult ambarcațiunea, având cunoștințe în domeniu. Barca a ajuns să fie printre cele mai rapide din România acelor vremuri. 

Am muncit pe brânci la ea timp de un an și două luni. Am investit aproape 24.000 de lei. Am botezat-o Fair Play. Era lungă de 7,12 metri și, la cuplul maestru, avea 1,82 m (lățimea). Avea o cabină cu cușete pentru două persoane. Persoane imparțiale o plasau pe locul doi în România la vremea respectivă în ce privește viteza” – detaliază Ioan Dascălu, cel care „a tunat” iahtul.

„Am pornit de la o carenă de iaht, din clasa Star, de competiție, construit în Germania, care a fost cumpărat de Mircea Dumitriu, un fost concurent de mare valoare în iahtul românesc. Ulterior, clasa respectivă nu a mai fost admisă la competiții, iar barca a fost abandonată pe undeva. A fost cumpărată de trei persoane din București, iar eu am cumpărat-o de la ei, în 1985. 

Era de fapt o carenă din mahon, puțin putrezită. Am adus-o acasă și m-am apucat de treabă la ea. I-am făcut punte, cabină și am îmbrăcat-o în fibră de sticlă. M-am jucat puțin cu «cheile pușcăriei», pentru că am folosit materiale care nu se găseau în comerț. Am făcut tot felul de scamatorii.

Când am declarat-o la percepție am dus chitanțe de 3.000 de lei, ori investiția a fost cam de 24.000 de lei. Am înmatriculat-o cu numele Fair Play și am folosit-o pe lacul Pantelimon”, spune Nelu Dascălu.

A scăpat de la Miliție cu o declarație

După un timp, acesta s-a decis să o vândă, unul dintre motive fiind și faptul că era prea grea și dificil de transportat. „Am vândut-o unui tip, un inginer, cu 47.000 de lei. Era o sumă imensă la vremea aia. Am ieșit de câteva ori cu el, dar în 1988, în primăvară a vândut-o și el. Nu am știut nimic, dar prin vara aceluiași an, la începutul lui august, m-am trezit cu doi tipi la poartă, de la Miliție.

Mi-au zis că aveau nevoie de niște declarații, să merg cu ei. Mă știam cam nevinovat așa că am mers. Când am ajuns la sediu am așteptat ceva, iar unul dintre ei a zis că «aici se intră greu, dar se iese mult mai greu». M-a trecut atunci un fior și m-am cam speriat”, afirmă fostul proprietar al iahtului. 

În final, cei de la Securitate s-au purtat politicos și, chiar dacă nu se pricepeau la navigație, i-au pus câteva întrebări precise. 

„Una dintre primele a fost cu cât am vândut-o. Mi-am dat seamă că probabil știau și nu am mințit. Am zis că am luat 47.000 de lei și în acte am declarat-o cu 3.000 de lei. Mi-au zis că așa rămâne, să nu îmi fac probleme. Nu înțelegeau cum barca asta a putut să iasă din țară. Ziceau că avem pază, avem grăniceri peste tot, pe unde ar fi putut să iasă. 

Le-am zis că, după părerea mea, e posibil să fi ieșit prin gura Periboina, de la lacul Sinoe. Erau supărați tare pe grăniceri. I-am lămurit și ne-am depărțit relativ amical. Când au plecat mi-au zis să nu mai fac bărcile așa de bune”, a completat bărbatul, care avea 44 de ani, în 1988. 

Potrivit acestuia, barca era foarte bine dotată și ajungea la o viteză de 18 noduri, doar cu vântul. „Mă bucur că barca făcută de mine a ajutat niște oameni curajoși să-și împlinească visul de a fi liberi”, a conchis Nelu Dascălu.

Sursa foto: arhiva Vasile Coman

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro