„În acest moment, americanii au sosit, ca să spun aşa, ca un fel de titlu pe care dumneavoastră îl daţi întotdeauna. Au venit deja pentru pregătiri, peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire”, a spus ministrul într-o conferință de presă, precizând că au sosit şi în alte ţări, precum Polonia.
Ministrul Dîncu a asigurat că suntem pregătiţi din perspectivă logistică pentru sosirea acestor soldaţi americani.
„Nu va dura mult până vor veni şi restul trupelor”, a mai spus Vasile Dîncu. Acesta a precizat că vor informa asupra detaliilor şi a locurilor unde vor fi încartiruiţi.
Președintele american Joe Biden a ordonat, miercuri, 2 februarie, trimiterea a circa 3.000 de soldați suplimentari în Polonia și România ca să protejeze flancul estic în cazul unei potențiale escaladări a crizei din Ucraina.
Pentagonul a anunțat că o escadrilă Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani cu sediul în orașul german Vilseck va fi trimisă în România, în timp ce aproximativ 1.700 de militari, în principal din Divizia 82 Aeropurtată, vor fi dislocați de la Fort Bragg, Carolina de Nord, în Polonia.
La sfârșitul săptămânii trecute, primele trupe americane trimise să consolideze apărarea aliaților europeni, în contextul crizei din Ucraina, au ajuns în Polonia și Germania.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro