Vasile Dîncu precizează că premierul propus de PNL, USR PLUS şi UDMR, Florin Cîţu, este un premier destul de fragil.
„Este un negociator inabil, uneori este emoţional, comunică mai degrabă pe Facebook. Am văzut că a venit cu o scrisoare, la un moment dat, nu a înţeles nimeni de ce, a mers cu o scrisoare la sediul PSD. Acum îl aşteptăm eventual la sediu să ne aducă proiectul de buget, pentru că asta era datoria ministrului finanţelor”, a declarat liderul PSD.
Cum și-au împărțit ministerele PNL, USR PLUS și UDMR. Ministerele se împart aproape egal între primele două partide, dar PNL obține funcțiile de premier și pe cea de președinte al Camerei Deputaților.
Acesta a adăugat: „Dacă ne uităm la împărţirea pe ministere şi la modul cum s-au împărţit funcţiile, observăm că USR PLUS este mai degrabă câştigătorul acestor negocieri, pentru că liberalii s-au bătut pe cele două funcţii destul de expuse public, dar care sunt şi un factor de risc – cea de premier şi cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor”.
„Guvernul care încheie un an de mandat și nu a avut cea mai bună gestiune a acestei crize şi faptul că Ministerul Sănătăţii trece la un alt partid ne arată că s-ar putea să avem şi o lipsă de continuitate chiar în mijlocul pandemiei. Poate că era mai bine dacă Ministerul Sănătăţii rămânea la PNL pentru continuitate, nu neapărat pentru rezultatele ministrului Nelu Tătaru”, a mai afirmat Dîncu.
Acesta a spus că este exclus ca PSD să voteze acest Guvern, pe care îl consideră „o manufactură politică între cei care au pierdut alegerile”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro