„Nu avem încă date, cred că într-o zi sau două vom publica raportul privind drona de la Bistriţa. Deocamdată ştim doar că e o dronă de mici dimensiuni, o anvergură mică, nu a conţinut explozibil sau altceva, era o dronă doar de cercetare-informare. Încercăm să studiem împreună cu vecinii noştri de unde venea. Singurul lucru care este sigur este că este de provenienţă rusă”, a afirmat ministrul apărării, potrivit news.ro.
Un bărbat din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, a găsit duminică seară, 13 martie, în apropierea locuinţei, „un aparat de zbor de mici dimensiuni”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița, care a precizat că s-a întocmit un dosar penal pentru „zbor neautorizat”. Cazul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care investighează acum cazul dronei căzute în județul Bistrița-Năsăud, a transmis luni, 14 martie, un comunicat de presă pentru Libertatea în care a precizat că „până în prezent, nu a fost stabilită proveniența aeronavei și nici nu a fost identificat deținătorul acesteia”.
Locul în care a fost găsit aeromodelul este situat la aproximativ 120 de kilometri de punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro