Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a transmis, într-un mesaj pe Facebook, condoleanţe familiilor îndurerate, după ce cei cinci militari care se aflau în elicopterul IAR 330-Puma plecat miercuri seara în căutarea aeronavei Mig 21 Lancer au murit.
„Astăzi este o zi tristă pentru familia Armatei Române. Cei cinci membri ai echipajului elicopterului IAR 330-Puma, aflat în misiune de căutare-salvare pentru aeronava MiG 21 LanceR, au fost găsiți decedați în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom”, a transmis Vasile Dîncu, pe Facebook.
„Transmit condoleanțe familiilor îndurerate. Dumnezeu să îi odihnească în pace. În continuare se desfășoară misiuni de căutare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR”, a mai scris ministrul apărării.
O aeronavă MiG 21 LanceR care plecase din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru a executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control miercuri seară, iar la ora 20:03 a dispărut de pe radar într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei. Ulterior, un elicopter militar care a plecat în căutarea aeronavei s-a prăbușit în zona localității Gura Dobrogei, iar toți cei cinci militar din el au murit.