„Este o mare bucurie să avem în mijlocul nostru pe Majestatea Sa Margareta, pentru o vizită care este, în mod normal, una regulată, este protocolară, dar în acelaşi timp una care consfinţeşte un parteneriat pe care Casa Regală îl are de multă vreme cu Ministerul Apărării Naţionale”, a spus Vasile Dîncu la finalul discuțiilor, potrivit Agerpres.
Și a continuat: „Am discutat despre relaţia foarte bună pe care o avem cu Crucea Roşie, pe care o patronează Majestatea Sa, am discutat, de asemenea, despre viitoare elemente ale colaborării în ceea ce priveşte managementul fluxului de refugiaţi, în ceea ce înseamnă sprijinul pe care constant Casa Regală îl oferă sistemului educaţional din cadrul Ministerului Apărării Naţionale”.
Ministrul Apărării a evocat sprijinul pe care l-a acordat Regele Mihai în procesul aderării României la NATO.
„Am rememorat împreună cu Principele Radu cei 25 de ani de la primele iniţiative pe care Regele şi Casa Regală le-au făcut în ceea ce priveşte integrarea noastră în NATO. Se vede astăzi că a fost un element care a făcut istorie şi care face istorie, importantă fiind astăzi această umbrelă de securitate pe care românii o au şi care poate risipi o parte din îngrijorările legitime legate de această situaţie”, a mai spus Vasile Dîncu.
La rândul său, Custodele Coroanei, Margareta, a transmis că dorința Casei Regale este de a ajuta: „A fost o întâlnire foarte plăcută şi foarte utilă şi, cum a spus domnul ministru, noi suntem parteneri de mulţi ani şi vrem să facem mai mulţi acum”
Este important ceea cea spus despre tatăl meu, care a făcut acest imens efort să fim în NATO. Şi vedem azi cât de important a fost acest lucru.
Custodele Coroanei, Margareta:
„Noi vrem să continuăm aceşti paşi înainte, umanitar acum, pentru că este foarte grav ce se întâmplă şi noi putem să sprijinim orice fel de efort care se face pentru România şi pentru vecinii noştri”, a mai spus Custodele Coroanei.
Azi, 2 martie, s-a intrat în a șaptea zi a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, după ce țara condusă de Vladimir Putin a lansat pe 24 februarie prima ofensivă asupra țării al cărei președinte este Volodimir Zelenski, cu atacuri aeriene şi cu rachete.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Foto: Daniel Angelescu / Casa Majestății Sale