Întrebat de jurnalişti dacă asistăm la o nouă încercare de împărţire a Europei, Vasile Dîncu a răspuns că Federaţia Rusă încearcă să tragă o nouă Cortină de Fier. „Asta este clar, dar de fapt este o nouă formă de împărţire a sferelor de influenţă, asta este la nivel mondial ceea ce se întâmplă”, a declarat Vasile Dîncu.

„Probabil că trebuie, din când în când, să fie aduse noi tipuri de tratate, noi prevederi între ţări, între blocurile politico-militare care există. Cred că anul acesta este un an crucial, în care istoria se face sub ochii noştri”, a afirmat ministrul apărării naţionale.

Vasile Dîncu a precizat că „România nu mai are nevoie să ceară garanţii suplimentare, pentru că este membră a celei mai importante alianţe politico-militare în acest moment”, fiind întrebat dacă ţara noastră le-a cerut garanţii suplimentare aliaţilor.

Referitor la cererea Rusiei de retragere a forţelor NATO din România şi Bulgaria, ministrul apărării apreciază că „nu este o cerere care să poată fi luată în considerare”.

Nu este nimic nou, această cerere a fost respinsă de mai multe ori. (…) NATO nu negociază retragerea din această zonă, ba, în plus, consolidează forţele aşa cum cer popoarele care se simt ameninţate, de pe Flancul Estic. Din punctul meu de vedere, este cel mai bun răspuns, este un răspuns practic al NATO la această cerere, pe care noi o considerăm imposibil de acceptat.

Vasile Dîncu:

El a adăugat că atunci „când ceri Pactului Nord Atlantic să renunţe la toate dezvoltările de după 1997, este o cerere absurdă” şi că în viziunea sa „este mai mult o cerere de negociere, pentru că nu are suport logic şi nici suport strategic”.

Dîncu: „Ne pregătim pentru orice eventualitate”

„Noi avem un program de acţiune şi de înzestrare a flancului estic alături de NATO şi ne pregătim pentru orice eventualitate, dar nu există niciun pericol, chiar dacă Federaţia Rusă vorbeşte despre asta”, a subliniat Vasile Dîncu.

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a anunţat vineri seară că „în ceea ce priveşte prezenţa consolidată pe flancul estic, din punctul meu de vedere, ea ar trebui să se producă cât mai curând”.

Garanțiile de securitate pe care Rusia le solicită Occidentului includ retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, a spus vineri ministerul rus de Externe.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.

 
 

Urmărește-ne pe Google News