În contextul în care AUR a depășit 20% în sondaje, Vasile Dîncu a fost întrebat dacă România s-ar putea întoarce la situația din 2000, atunci când a fost o finală prezidenţială între Ion Iliescu (PSD) și Corneliu Vadim Tudor (PRM).

„Nu cred. Istoria nu face paşi înapoi. AUR-ul are o creştere conjuncturală şi AUR-ul va creşte numai dacă PSD şi PNL fac greşeala de a face un război continuu între ele sau războaie interne. Atunci cu siguranţă că vom servi pe tavă, să zicem aşa, o finală pentru AUR. În acest moment nu este cazul”, a spus ministrul apărării, Vasile Dîncu, potrivit news.ro.

AUR, locul doi în sondaje după PSD

Potrivit datelor unui sondaj INSCOP făcut public joi, 27 ianuarie, PSD deţine 34,3% din intenţiile de vot la alegerile parlamentare, în condiţiile în care la precedentul sondaj avea 36%.

Partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu, AUR, a trecut pe locul al doilea cu 20,6%, iar PNL a coborât pe locul al treilea cu 16,6%, urmat de USR cu 12,5%.

Potrivit sondajului INSCOP, UDMR, cu 4,2%, nu ar atinge pragul necesar intrării în Parlament.

Partidul lui George Simion, al doilea după PSD în intenția de vot. Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research în perioada 11-18 ianuarie 2022

Urmărește-ne pe Google News