„În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă, că este un personaj credibil. A reuşit să îşi proiecteze câteva idei despre devenirea României, cu experienţa pe care o are, cu prestigiul funcţiei pe care încă o deţine şi care este cea mai înaltă funcţie pe care a deţinut-o un român în sistemul internaţional. A reuşit să facă aceste lucruri”, a declarat Vasile Dîncu, la emisiunea Insider electoral de la Prima TV, potrivit news.ro.
Dîncu, cel care este unul dintre liderii partidului condus de Marcel Ciolacu, consideră că Geoană „rămâne un actor important“ și că, dacă va decide să candideze, ar putea intra în finala prezidențială, programată pentru 29 septembrie.
„Într-adevăr este apreciat în sondaje. Dacă va funcţiona în continuare mobilizarea partinică ca fiind cea care propulsează un candidat pentru turul doi, atunci vom vedea. Dar vom vedea numai atunci când vom şti exact care va fi relaţia dintre PSD şi PNL sau candidatul PSD şi candidatul PNL în alegeri. Până atunci Mircea Geoană evoluează singur oarecum şi atunci nu ne putem da seama de configuraţia viitoare. Mircea Geoană rămâne un actor important al viitoarelor alegeri. Asta este clar, dar nu ştim ce se va întâmpla cu candidatura domniei sale. Ar putea să fie în finala prezidenţială”, a precizat Vasile Dîncu.
Sociologul a adăugat că, din punctul lui de vedere, cea mai mare şansă ar avea un candidat susţinut atât de PSD, cât şi de PNL, deși liberalii pregătesc, neoficial, candidatura lui Nicolae Ciucă.
„Depinde de cum vor evolua lucrurile în ceea ce priveşte coaliţia noastră cu PNL. Dacă lucrurile vor merge armonios, cum au mers până acum, şi vom reuşi să articulăm în programul prezidenţial şi aripa stângă, şi aripa dreaptă, atunci cele mai mari şanse ar fi în această variantă. Pe de altă parte, am văzut că domnul preşedinte Nicolae Ciucă şi-a făcut o campanie prezidenţială în această precampanie. Nu ştiu dacă neapărat dânsul şi-a dorit asta, poate că echipele de campanie din spate au făcut acest lucru”, a mai spus Dîncu, cel care a punctat că „nu cred în mitul acesta, că întotdeauna dreapta câştigă. ”
Geoană își încheie mandatul la NATO în octombrie
Libertatea a scris încă de acum doi ani, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că Geoană se gândește să candideze la Președinția României ca independent, dar deocamdată nu a anunțat nimic. Recent, însă, Geoană a spus că este „tot mai aproape de o decizie” și că după summitul de la Washington, care va fi în iulie, își va spune planurile profesionale.
Mandatul lui Mircea Geoană la NATO expiră în octombrie, după alegerile prezidențiale. Alegerile prezidențiale au fost programate pentru luna septembrie, mai precis pe 15 septembrie – primul tur și pe 29 septembrie – al doilea tur.