Petrariu a fost citat în calitate de martor și a venit însoțit de un avocat, potrivit Digi24. El a declarat că s-a prevalat de „dreptul la tăcere”.
În acest dosar, în care au fost citați, în total, 14 membri de sindicat, se fac cercetări pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Legat de greva de la STB, Petrariu a declarat, după ieșirea de la audieri: „Activitatea s-a reluat marți dimineață, după ce luni seară am avut o ședință de peste două ore cu membrii CA, la sediul Primăriei Capitalei. Am discutat toate problemele, inclusiv aceea a directorului general. Practic, au preluat ei revendicările noastre și urmează să analizeze activitatea lui Adrian Criț”.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a spus și el că va fi făcut un audit al managementului companiei STB.
Luni, Vasile Petrariu, liderul sindicatului majoritar din STB, a anunțat că demisionează din PSD și din funcția de consilier general.
Greva de la STB a început joi, 20 ianuarie, și a fost declarată ilegală prin două hotărâri ale Tribunalului București. Angajații STB au cerut demisia directorului Adrian Criț, piese noi de schimb pentru autobuze, troleibuze și tramvaie și un nou contract colectiv de muncă.