Chiar dacă este an electoral și ar putea fi luate măsuri populare tocmai din acest motiv, Adrian Vasilescu este convins că nici anul viitor lucrurile nu se vor schimba în bine.
‘”Lumea e toată în criză, iar în momentul de faţă, peste tot în lume, se ajustează bugetele: ale familiilor, ale companiilor, ale ţărilor. Nu cred că avem şanse ca, din punct de vedere al bunăstării, să fie mai bine în 2012 decât în 2011. Poate va fi un pic mai bine, dar nu mult. Deşi va fi an electoral, eu nu văd pe nicăieri un apetit teribil pentru promisiuni, şi pentru că oamenii nu mai cred”, a declarat Vasilescu, potrivit Agerpres.