„Astăzi, 17 martie, în jurul orei 11.22, a fost sesizată răpirea unui minor, de 10 luni, din municipiul Bârlad, județul Vaslui. Din cercetări a reieșit că minorul ar fi fost luat cu forța, de tatăl său, de 31 de ani, în timp ce se afla cu mama sa, la un imobil din Bârlad, fiind introdus într-un autoturism, cu care bărbatul s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.
Femeia a sunat imediat la 112, fiind emisă o alertă de ”Răpire copil”, iar la soluţionarea cazului au lucrat poliţişti din mai multe judeţe.
„La faţa locului, în imobilul respectiv au intrat şeful operaţiunii, respectiv inspectorul şef al I.P.J. Galaţi, şeful de Postului de Poliţie, negociatorul din cadrul S.I.A.S.- I.G.P.R. şi reprezentanta Primăriei Ghidiceni (Protecţia Copilului). În urma verificărilor şi a activităţilor specifice efectuate de poliţişti, bărbatul a fost depistat în judeţul Galaţi, fiind condus la sediul Poliţiei, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale”, au mai precizat poliţiştii.
Copilul a fost preluat de un echipaj medical, în vederea examinării şi acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro